7 ianuarie este ziua 7 a anului 2014. Au mai rămas 358 de zile
S-a întâmplat pe 7 ianuarie:
În România:
1917 – S-a înfiinţat la Iaşi “Comitetul Naţional al românilor emigraţi din Austro-Ungaria”, format din 12 persoane (dr. Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Ion Nistor, Sever Bocu ş.a.), care a semnat Declaraţia de război împotriva monarhiei austro-ungare; 1946 – Cei doi reprezentanţi ai partidelor de opoziţie, Emil Haţieganu – PNŢ şi Mihail Romniceanu – PNL, cooptaţi în Guvernul Groza în funcţia de miniştri secretari de stat fără portofoliu, depun jurământul în faţa Regelui Mihai I şi a primului-ministru, Petru Groza; sfârşitul “grevei regale”.
În lume :
1566 – Scaunul pontifical din Vatican este ocupat de Papa Pius al V-lea
1610 – Matematicianul şi astronomul italian Galileo Galilei (1564-1642) a descoperit patru sateliţi ai planetei Jupiter – Ganimede, Io, Europa şi Callisto
1789 – Au avut loc primele alegeri naţionale din SUA, în urma cărora George Washington a devenit primul preşedinte al SUA (1789 – 1797)
1904 – A fost introdus semnalul marinăresc utilizat în caz de pericol, CQD (“seek you, danger”), înlocuit, doi ani mai târziu, cu SOS (“save our soul”)
1949 – S-a încheiat războiul din Palestina declanşat după proclamarea independenţei Israelului, la 14 mai 1948
1953 – Preşedintele american Harry Truman a anunţat public faptul că SUA au dezvoltat prima bombă cu hidrogen din lume
1973 – La Paris, Henry Kissinger, consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională al SUA, şi Le Duc Tho, conducătorul delegaţiei nord-vietnameze, au încheiat negocierile de pace cu privire la războiul din Vietnam (1964-1975)
1979 – Regimul Khmerii Rosii, condus de Pol Pot, este răsturnat de trupele vietnameze
1989 – Akihito devine împărat al Japoniei
1996 – Exploratorul Fiodor Koniukov a atins Polul Sud, după o călătorie de 60 de zile pe schiuri, în care a parcurs 1350 de km; marşul a început la 7 noiembrie 1995
1999 – A început procesul împotriva preşedintelui american Bill Clinton, acuzat de sperjur
S-au născut pe 7 ianuarie:
1502 – Papa Grigore al XIII-lea (1572-1585); în anul 1582 a introdus un nou calendar (calendarul gregorian) (m. 10 aprilie 1585)
1745 – Jacques Etienne Montgolfier, inventator francez
1800 – Millard Fillmore, al 13-lea preşedinte al SUA, (1850-1853) (m. 8 martie 1874)
1844 – Bernadette, călugariţă franceză, cea care a avut viziunea Fecioarei Maria (16 aprilie 1879)
1872 – Frederic Storck, sculptor român de origine germană
1881 – Ion Minulescu, poet, prozator şi dramaturg român (m. 11 aprilie 1944)
1895 – Clara Haskil, pianistă originară din România (m. 7 decembrie 1960)
1902 – Ilie G. Murgulescu, chimist român, preşedinte al Academiei Române (1963-1966) (m. 28 octombrie 1991)
1910 – Alain de Rothschild, bancher
1918 – Ion Frunzetti, critic şi istoric de artă, poet, publicist, eseist şi traducător român (d. 1985)
1926 – Mircea Sântimbreanu, scriitor de literatură pentru copii, publicist, scenarist şi producator de film român (m. 19 august 1999)
1928 – Mihai M. Niţă, inginer român, membru corespondent al Academiei Internaţionale de Astronautică din 1969 (m. 21 octombrie 1999)
1933 – Ioana Bulcă, actriţă româncă
1968 – Nicolas Cage, actor american
1971 – Iulian Băicuş, filolog român
1985 – Bănel Nicoliţă, fotbalist român
S-au stins din viaţă pe 7 ianuarie:
1932 – Andre Maginot, om politic francez, ministru de război. La 11 decembrie 1929, propune întărirea graniţei franco-germane printr-o linie de fortificaţii, cunoscută sub numele de “Linia Maginot” (n. 1877)
1944 – Ion Th. Simionescu, geolog şi paleontolog român (n. 1873)
1958 – Petru Groza, preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, fondator şi preşedinte al Frontului Plugarilor (până în 1953), preşedinte al Consiliului de Miniştri (1945-1952)
1984 – Alfred Kastler, fizician, laureat al Premiului Nobel pentru fizică pe anul 1966 (n. 1902)
1989 – Hirohito, cel de-al 124-lea împarat al Japoniei (62 ani de domnie). A fost primul monarh al tronului crizantemelor, care, în 1946, după înfrîngerea ţării sale în cel de-al doilea război mondial, a fost silit să renunţe la dreptul divin. Sub conducerea sa Japonia şi-a câştigat statutul de mare putere asiatică (n. 1901)
1943 – Nikola Tesla, fizician american de origine sârbă (după alte opinii s-ar fi numit Nicolae Teslea, de origine istro-română) (n. 1856)
1984 – Alfred Kastler, fizician francez (n. 1902)
1993 – Sile Dinicu, pianist, dirijor, compozitor şi orchestrator de muzică uşoară (n. 1919)
1998 – Alexandru Elian , savant şi dascăl de Teologie, academician, profesor doctor (n. 1910)
CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului
SARBATOARE CRESTINA
Crestinii isi aduc aminte astazi de Sfântul Ioan Botezătorul, caew s-a născut în Cetatea Orini din Galileea, din părinţi înrudiţi cu părinţii Maicii Domnului. Rămas orfan de mic, a crescut în Munţii Iudeii prin ajutor divin, petrecând în rugăciune, post, linişte şi singurătate, pregătindu-se pentru a-L vesti pe Mântuitorul lumii. Din anul 26 d.Hr., a venit la râul Iordan, unde predica pocăinţa şi îndreptarea, botezându-i pe iudei. L-a botezat pe Iisus Hristos şi L-a mărturisit drept Fiu al lui Dumnezeu. Ucenici de-ai săi s-au alăturat apoi Mântuitorului, Andrei devenindu-i apostol. Sfântul Ioan Botezătorul a fost întemniţat şi ucis din ordinul regelui Irod Antipa pentru mustrările aduse vieţii desfrânate a suveranului.