“Începem să murim când nu mai avem
puterea de a opta.” Octavian Paler
Cu toții mergem în piață. Unii mai rar, alții mai des. După nevoi.
În ultima vreme discutăm de altă Piață: a Tricolorului, a Victoriei, a Constituției, “Cotroceni” și multe altele în țară.
Nu sunt separate pe fructe sau legume, ci pe principii: într-un loc se strigă
“Jos Guvernul”, în altul “Sus Guvernul”.
Fiecare cu optica lui.
Unii mai manipulați ca alții, mai plătiți, mai ipocriți, mai înverșunați.
În această firavă democrație trebuie respectate toate părerile indiferent unde te afli (mă refer la piață, tabără).
Am simpatizat și simpatizez cu o anumită “Piață”, dar am urmărit-o și pe cealaltă. Părerea poate părea subiectivă, dar e o părere.
Am încercat să stau departe de acest fenomen tocmai pentru a nu lăsa loc de
interpretări. Nu am rezistat. Și s-a interpretat.
De ce nu am rezistat?! Din cauza sau datorită “conțăranilor” mei care făceau naveta în Piață. Pe bani grei. Primiți de la Soroș. Și cu microbuzul școlar pe care-l vopsisem în verde-camuflaj. Glumesc, bineînțeles! Dar așa s-a propagat informația de un șefuleț (vremelnic) peste o ditamai comisie comună.
Și așa am ajuns încă o dată vedetă la nivel național: primarul care transportă cetățeni în Piața Victoriei. Ceva, ceva a fost, dar în sens invers. De aici până la a spune că eu, un biet primar de provincie, am politizat și manipulat Piața, e o cale atât de lungă…cam cât e diferența între acel domn și expremierul Cioloș, indiferent ce analizăm la cei doi.
La câte am auzit în ultimul an, nu prea mai reușește să mă surprindă.
Da, am fost în Piață! Piața Victoriei! Și nu pentru că este “cool”, ci pentru că așa am simțit.
M-am regăsit între zecile de mii de români, între miile de luminițe (incluse în abonament, am folosit telefonul privat).
Nu cred că am fost (zic eu) ipocrit, chiar dacă unele măsuri vizau și administrația locală.
Cu siguranță nu am fost manipulat, dus încolonat în acea zonă. Mă rog… A fost o ușoară manipulare din partea alor mei atunci când îmi trimiteau poze de la fața locului și cu un comentariu de genul: “ne-ați lăsat singuri!”
Numai în pielea mea să nu fi fost!
Așa că am ignorat orice teamă de
interpretare și, în zilele următoare, m-am alăturat grupului dornic să-l cunoască pe Soroș. Cum care Soroș? Care se vinde și cumpară la Kg, care plătește participarea la miting, care plătește ceaiul din piață, care vrea să cumpere țara, țărișoara noastră și să o ducă în America.
Dezămăgire mare în grupul nostru. Nu l-am întâlnit și din câte am auzit nici cei din piață nu l-au simțit. Chiar am întrebat de el: “Care l-ai văzut pe Soroș?” Îl cauți pentru cei 30 de lei?! Ai de luat! N-a dat la nimeni!
În rest, am cântat Imnul României, am scandat “Jandarmeria, Jos Pălăria!“, am aprins lanterna, am socializat. Au fost foarte multe pancarde, foarte multe scandări. Unele m-au distrat, cu altele nu am fost de acord, dar am rezistat.
“Cum poți fi ipocrit să protestezi (pașnic) împotriva unui guvern de la care aștepți investitori?!”
Pe bune?! Facem un troc: Ciocu’ mic
versus investiții. Mă lași?!
L-am întânlit în Piața pe Șora. Mihai Șora la vârstă de 100 de ani. Manipulat desigur!
“Forța noastră este solidaritatea noastră.
E un protest atât de categoric! Trebuie să fii lipsit de simțul conducerii corecte ca să nu îl iei în seamă. Conducerea corectă fiind cea care vizează binele ansamblului social pe care-l
conduci.
Când mă duc să protestez, la o sută de ani, primul lucru pe care NU-l simt, la care NU mă refer este faptul că am o sută de ani. Eu mă duc să protestez ca un cetățean al acestei țări. Un cetățean liber, care își trimite delegați care să-l conducă. EU i-am trimis acolo ca să mă conducă. I-am luat de-acolo (de unde nu erau nimic) și am spus „mergeți și conduceți-mă; voi sunteți deștepți, cultivați, informați și așa mai departe.
Și de bună credință.“ Buna-credință fiind temelia pe care celelalte calități pe care le-am invocat adineaori pot sta articulându-se între ele, în așa fel încât să fie benefice pentru cetățenii acestei țări.
Nu eu, Mihai Șora! Ci eu, cetățeanul acestei țări, v-am trimis să mă conduceți!
Dar cu mandatul pe care vi l-am dat eu, în numele acestui mandat și în conformitate cu acest mandat. Nu v-am trimis acolo ca – odată ajunși – să nechezați cum vreți voi! Simt ce simte lumea!
Nu „am simpatie și înțelegere“ pentru ce simte lumea și „mă alătur“ lumii. Fac parte din ea. Sunt atins de realitatea împotriva căreia protestez, mă supără și reacționez. Alături de semenii mei care sunt atinși, îi supără și reacționează.
Nu te poți revendica de la legitimitatea ta inițială, adică de la faptul că ai fost votat, în mod legitim, de o populație de bună-credință. Dacă i-ai înșelat buna-credință, ți-ai pierdut legitimitatea. Și este cazul de față. Nu poți duce de nas, de mai multe ori, o lume întreagă.
Ca protestatar, eu mă simt solidar cu o lume întreagă care protestează. Simt cotul unuia și altuia în dreapta și în stânga mea, spatele celui din față, răsuflarea celui din spate. Simt. Fac parte din acea masă protestatară. Nu mă extrag din ea pentru a o vedea din afară. Sunt parte componentă a ei. E solidaritatea mea profundă – și ființială, aș spune – cu semenii mei. Sunt unul dintre ei. Forța noastră este solidaritatea noastră.”
(MIHAI ȘORA : #REZIST / Forța noastră este solidaritatea noastră.”)
Respect și pentru ceilalți protestatari.
E dreptul câștigat cu greu în ’89! Să spui ce gândești! Fiecare are dreptul la opinie.
“Diferența dintre potestatarii anti-guvernamentali din Piata Victoriei “
“Diferența dintre protestatarii anti-guvernamentali din Piața Victoriei și din alte piețe ale țării, pe de o parte, și protestatarii pro-guvernamentali de la Pitești, sau de la Palatul Cotroceni, pe de alta, nu e pur și simplu diferența dintre guri ingrijite și guri avariate. Asta e doar expresia simbolică, exterioară, a altor diferențe: mai întâi, una de număr și una de generație. Dar și diferența dintre inși aduși “la luptă”cu autobuzul și inși ieșiți în stradă spontan, dintre oameni care invocă principii și oameni care vorbesc, preponderent, despre beneficiile materiale promise de guvern, dintre tineri care nu se lasă cumpărați, nici “mobilizați” de discursuri partinice, nici condamnați la un statut de obediență tristă sau de “încasatori” inerți, și o categorie de populație dispusă să îi susțină pe responsabilii mizeriei lor, în speranța naivă că, de a doua zi, vor intra în paradis. Trec peste deosebirile de stil, despre umorul unora și încrâncenarea altora, despre tonul și substanța discursurilor.”
(Andrei Pleșu/ Adevărul)
Critici au fost și vor fi de ambele părți. Care a strigat mai tare, care a cântat mai frumos!
“În sfârșit, înapoi la educație. E legal să mergi cu copiii la mitinguri? E moral? E educativ? Am auzit întrebările astea întoarse pe toate fețele de sute de ori în ultimele zile. N-am de gînd să mai adaug și eu considerațiile mele la puzderia de opinii formulate. Vreau doar să spun că m-au
frapat niște imagini TV din Piața Victoriei din Capitală, atunci cînd o serie de părinți, enervați pesemne de amenințările autorităților cu amenzi ș.cl., s-au strîns în fața Guvernului împreună cu copiii lor, să arate că ei sînt de altă părere.
Că m-au frapat imaginile respective e un fel de a spune. Erau acolo mulți adulți și mulți copii. Adulții făceau ce fac de regulă adulții cînd socializează: vorbeau unii cu alții. Iar copiii, la fel, făceau și ei ce știu mai bine să facă: se jucau unii cu alții. Singurul lucru frapant era că făceau lucrul ăsta în acel spațiu oricum lipsit de
utilitate, în rondul din mijlocul giratoriului din Piața Victoriei, și că în locul gărdulețelor care împrejmuiesc de regulă locurile de joacă pentru copii din parcuri erau acele dispozitive metalice cu care jandarmii încercuiesc locul protestului, pentru a-l separa în siguranță de traficul din jur.
Imaginile astea mi-au adus în minte alte imagini, de la mitingul de la Cotroceni. Acolo un domn povestea la un moment dat că seara copilul lui merge la Guvern, el la Președinție, apoi revin amîndoi acasă și se ceartă. Evident, responsabil pentru situația asta incomodă nu era nici fiul, nici părintele, ci președintele.
Însă o altă asociere mi-a atras și mai mult atenția. Tot la Cotroceni, un domn în vîrstă se arăta indignat că tinerii din Piața Victoriei nici măcar nu protestează serios. O fac așa, părea că vrea să spună dînsul, mai mult dintr-un teribilism puștănesc, de parcă s-ar juca. Mă abțin să dezvolt aici un mic studiu comparat, nu al ideologiilor, nu al dominantelor de vîrstă, de educație, de profesiune, de experiență de viață, de ce-o mai fi, ci al mărcilor stilistice, al „scenografiei“ celor două mitinguri față-n față – numai la televizor, din fericire. Sînt convins că se va apuca cineva și de lucrul ăsta și că rezultatele promit să fie interesante. Remarc un singur lucru: în vreme ce într-o parte avem de-a face cu un grup de oameni masați într-o singură direcție, în cealaltă vedem pîlcuri-pîlcuri de indivizi, orientați în toate părțile, cînd către clădirea Guvernului, cînd către vreun convoi care străbate mulțimea cu tobe sau cu pancarte ingenioase, cînd către rudele sau prietenii sau cunoscuții din preajmă. Aici, ca la o recepție, ca la un happening, ca la un joc de societate, lumea pare să fie preocupată să-și petreacă agreabil timpul de protestare.”
(Liviu Papadima; Pedagogia Protestului; Dilema Veche)
Sper să nu se întâmple un lucru pe care și eu l-am “pățit”. Politica aceasta dâmbovițeană să separe familii și prieteni. Din păcate avem multe exemple în acest sens.
Încet, încet, lucrurile au revenit la normal (sper).
Încrâncenarea s-a diminuat.
A venit primăvara.
“S-a dus zăpada albă
De pe întinsul țării
S-au dus zilele Babei
Și nopțile vegherii
La plug, la plug măi frați
Nădăjdea e în voi,
Cu plugul voi scăpați
O lume de nevoi”
Marius Caravețeanu
Primarul orașului Răcari
mcaraveteanu@yahoo.com
www.mariuscaraveteanu.ro
Răcari 01.03.2017
“Lucrarea neprihănirii va fi pacea; roadele neprihănirii:
odihna şi liniştea pe vecie.”
Isaia 32.17