Conform Dicționarului Explicativ al Limbii române, FAMILIA este definită ca „forma socială de bază realizată prin căsătorie, care unește pe soți și pe descendenții acestora.”
O definiție știintifică, seacă, pragmatică, pe care cei mai mulți dintre oameni nu o rețin pentru ca ei știu că familia este cu totul altceva. Familia este cea care îți oferă sprijinul atunci când te confrunți cu obstacolele vieții. Este cea care te ajută să te ridici, când ești tras în jos de restul lumii. Familia ar trebui să te învețe ce înseamnă iubirea, înțelegerea și respectul; în sânul ei afli care sunt adevăratele valori ale vieții.
Dumneavoastră, dragi sărbătoriți, ați înțeles pe deplin ce înseamnă familia. Acum 50 de ani, când ați spus DA , se vede că ați spus-o pentru totdeauna, se vede că v-ați respectat jurământul făcut înaintea lui Dumnezeu de a fi împreună și la bine, dar, mai ales la rău. Deși tineri la momentul acela, doreați amândoi să vă întemeiați o familie, un univers al poveștii dumneavoastră de iubire. Au venit apoi copiii. Ce poate fi mai frumos sau cum poți fi mai binecuvântat de Dumnezeu decât aducând pe lume niște ființe gingașe, ce devin apoi idealul vieții tale? Copiii leagă mai mult decât orice altceva o căsnicie. Devin centrul existenței părinților lor. O existență ce nu are alt scop decât o viață cât mai ușoară pentru rodul iubirii lor.
Deși, cu siguranță, s-a întâmplat ca viața să vă fie răvășită din anumite motive, înțelese sau neînțelese, a fost și este important faptul că ați putut lupta să mergeți mai departe. Greutățile în viața pot fi invinse doar dacă ambii soți își doresc acest lucru și dumneavoastră ați demonstrat cum, în doi , se poate trece peste aceste momente.
Principalele ingrediente pentru o iubire de-o viață sunt respectul, buna înțelegere, bunul simț, toleranța și, nu în ultimul rând, iertarea. Dacă iubești, trebuie să știi și să ierți!
Un vis pe care îl visezi singur e doar un vis. Un vis pe care îl visezi împreună cu cineva e realitate. Și atunci când visul se transformă în dragoste, toate celelalte nu mai contează. Pentru că dragostea este lucrul acela care ne face mulțumiți cu ceea ce avem. Iar dvs. cred că ați găsit maturitatea de a iubi, de a vă fi alături, de a învăța în doi, de a experimenta în doi, de a trăi în doi! Și cum cursul dragostei adevărate nu a fost niciodată neted, cred că voi ați învățat cum se pavează un drum in viață. Și atâta vreme cât ați înțeles cum se naște fericirea, știți ca ceea ce-i face pe doi oameni să stea unul lângă altul atunci când nu este suficient loc, este dragostea. Respectul. Încrederea. Forța. Curajul. Toate celelalte dispar ca duse de vânt. Nu e cu putință să reușești să trăiești o viață întreagă alături de un singur om, decât dacă tu însuți știi să fii un singur om. Să știi să accepți ca respectul, încrederea, reușita merg la pachet cu durerea, tristețea, suferința. Dar mai ales să știi să le vezi și să ai puterea să-ți privești în ochi omul de lângă tine și în clipele mai puțin frumoase și să-i spui “va trece și asta”.
Căsnicia începe prin dragoste și continuă prin respect. Respect față de cel care este alături de tine, și la bine și la rău, respect pentru hotărârile luate împreună, respect pentru modul de a gândi al jumătății tale.
Pentru voi timpul a trecut frumos; ne-a trimis pe noi să vă mângaiem și să vă privim în ochi atunci când voi veți obosi să o mai faceți. Să vă încurajăm și să vă alinăm. Să trăim și să învățăm de la voi lecția iubirii, a încrederii și a vieții.
Acum, dupa 50 de ani, nu putem decât să ne înclinăm în fața dumneavoastră și să sperăm că vom avea curajul și maturitatea să scriem, și noi, povestea voastră.
Nu știm dacă voi ați inventat iubirea, sau daca ați fost acolo când s-au scris legile universului despre ce înseamnă să iubești, să fii alături de omul drag, să dăruiești fără să ceri nimic în schimb, să trăiești cu tot sufletul fericirea, dezamăgirea, suferința și succesul celuilalt!
Iar dacă n-ați fost acolo, ați învățat lecția aceasta mult prea bine, încât puteți să spuneți tuturor ce înseamnă să trăiești pentru omul de lângă tine! Ce înseamnă să asculți cum bate inima celuilalt, și mai ales ce înseamnă să înțelegi gândurile lui! Dacă voi n-ați inventat iubirea, atunci voi știți s-o trăiți cel mai frumos! Și s-o arătați!
Prin voi învățăm că dacă există în lume o forță, care poate să depășească frica pe deplin, să nimicească orice pericol, să rămână nepasătoare la orice pagubă, până și față de moarte, această forță este iubirea!
La mulți ani! Vă mulțumim că ne învățați și pe noi rețeta toleranței, a sprijinului, a încrederii, respectului și a fericirii!
Vă dorim să rămâneți mereu la fel de tineri și de neîncercați în fața greutăților, așa cum vă vedem astăzi! Ne dorim să fiți sănătoși! Să depășiți toate neajunsurile și de acum înainte!
Dar cel mai mult și mai mult ne dorim să avem puterea, răbdarea și înțelepciunea ca și noi să sărbătorim 50 de ani de căsnicie!
Așa să ne ajute Dumnezeu!