“Mai presus de tihna noastră stă datoria sfântă de a apăra ființa şi neatârnarea țării noastre.” – (Ştefan cel Mare).
Acum exact 100 de ani se înfăptuia Unirea Bucovinei cu România. Urmând declarației Sfatului țării de la Chișinău din 27 Martie 1918, prin care se proclama Unirea Basarabiei cu România, Moțiunea adoptată de Congresul Național al Bucovinei făcea al doilea pas pe calea realizării Marii Uniri, care avea să se împlinească la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918.
Aniversăm un veac de la cea mai importantă realizare a românilor: înfăptuirea unității naționale. Elitele intelectuale și politice ale începutului de secol al XX-lea ne impresionează prin exemplul lor de viziune, angajament și jertfă. Este vorba despre suveranii României, de prim-miniștri, de politicienii Regatului României, ori de cei din Transilvania, Basarabia sau Bucovina. Este vorba despre oameni de știință și cultură, după cum este vorba despre eminenți păstori ai spiritualității poporului român.
Ei au rămas cu toții în memoria națiunii pentru că au urmărit cu tenacitate realizarea proiectelor și aspirațiilor naționale. Rostite de la tribunele Unirii, cuvintele făuritorilor Statului național nu ne explică doar cum a fost posibilă întregirea României, ci ne transmit, peste ani, un patrimoniu de idei și valori care își păstrează neștirbită actualitatea.
Năzuința împlinirii unității naționale a fost, totodată, și expresia unor valori civice, întrunind adeziunea tuturor segmentelor
societății, nu doar a elitelor.
Prin toate acestea, Marea Unire a fost și este mai mult decât momentul definitoriu al unui popor care își regăsea, democratic, cadrul statal natural.
Într-un moment de criză a relațiilor
internaționale, România, cu sprijinul aliaților săi, a fost parte a soluției și nu a problemei. Pe 01 decembrie 1918, Iuliu Maniu se
întreba, la Alba Iulia, ce ar putea face
generația sa pentru a se ridica la înălțimea îndeplinirii unui asemenea ideal.
Astăzi, întrebarea la care trebuie să răspundă politicienii, indiferent de partid sau doctrină, este dacă vor
continua să promită mult și să livreze puțin sau dacă vor avea curajul și responsabilitatea de a pune bazele dezvoltării României în cel de-al doilea centenar.
Centenarul nu este numai un prilej de a ne întoarce privirea spre trecut și de a ne onora istoria. Este, în egală măsură, și un moment de reflecție, în care să ne întrebăm, cu toată onestitatea, dacă ne-am revendicat locul pe care îl merităm în rândul țărilor lumii.
Mergem astăzi în direcția corectă sau ne aflăm pe un drum greșit, care ne va duce în cu totul altă parte decât unde vrem să ajungem, ca națiune? Aniversarea celor 100 de ani ai țării noastre ne găsește la o răscruce pentru destinul României în următorul centenar.
Secolul pe care l-am parcurs nu a fost deloc ușor, dar în ultimele lui decenii am reușit să progresăm. Trăim într-o societate liberă, cu instituții stabile, și ne leagă un amplu parteneriat strategic de cea mai
puternică democrație a lumii, Statele Unite ale Americii.
Celebrăm Centenarul într-o perioadă tumultoasă pentru societatea românească, iar unele abordări populiste, demagogice și manipulatorii au semănat discordie și au afectat unitatea care ar fi trebuit să caracterizeze modul în care sărbătorim împlinirea unui vis de veacuri.
Spiritul națiunii este însă viu și s-a manifestat în susținerea fără echivoc pe care cetățenii au arătat-o în fața oricăror încercări de a pune în pericol principiile și valorile care au stat și la baza Marii Uniri de acum 100 de ani.
A fi român echivalează acum cu a fi european, iar acest lucru înseamnă mult mai mult decât semnificația istorică sau
geografică a termenului. Înseamnă a fi parte a unei comunități de valori care prețuiește libertatea, solidaritatea, respectarea demnității umane, democrația și în care domnește necondiționat statul de drept. Sunt lucruri care fac parte din fibra națională și nimeni, sub nicio formă, nu are dreptul de a le contesta.
Dacă, astăzi, clasa politică dorește să fie evocată atunci când, peste ani, se va vorbi despre România la Centenarul Marii Uniri, atunci va trebui să-și asume proiecte fundamentale și să atingă acele obiective care corespund cu adevărat așteptărilor cetățenilor noștri.
Dacă Mihai Viteazul, marele domnitor, a reuşit vremelnic să adune sub sceptrul său cele trei provincii româneşti: }ara Românească, Moldova şi Ardealul, cei care au făcut Marea Unire de la 1918 au reuşit să facă acest lucru nu doar pentru ei, ci şi pentru fiii, nepoții sau strănepoții lor. Aşa cum marele Ştefan spunea în testamentul său: “Moldova nu este a mea şi nici a
voastră, ci a urmaşilor urmaşilor voştri” şi cei care au gândit marele act din 1918 au facut-o nu pentru ei, ci pentru urmaşii urmaşilor lor, adică pentru noi şi pentru
generațiile viitoare.
Acum, la ceas aniversar, nu putem decât să le mulțumim şi să încercăm prin faptele noastre să ducem mai departe
exemplul lor de patriotism şi de iubire pentru aceste meleaguri dăruite de Dumnezeu cu tot ce este mai frumos pe pământ.
La Alba Iulia, pe 01 Decembrie 1918, a avut loc Marea Adunare Națională, iar Comitetul organizatoric adresa următorul apel: „Frați români, locul cel mai istoric al neamului vă aşteaptă cu brațele deschise, veniți să-l atingeți cu pasul vostru, ca să simțiți fiorul ce l-a mişcat odată pe marele voievod cu nume de arhanghel, pe martirii Horea, Cloşca şi Crişan, pe craiul munților Avram Iancu, şi pe toți cei care au început şi lucrat la realizarea Visului de veacuri pe care noi cei de azi îl vedem ca pe răsăritul cel mai strălucit al celei mai senine zile a
neamului românesc.”
Ziua de 01 decembrie 1918 rămâne înscrisă în memoria românilor ca ziua Marii Uniri. „Pe-al nostru steag e scris unire” răsuna acum un secol acest ideal al românilor, un ideal care avea să ajute la crearea unei identități comune. Fără a intra în detalii istorice care să arate cauzele sau contextul acestui eveniment, vom reproduce câteva idei din discursul regelui Ferdinand I care anunța unirea teritorială a tuturor românilor: „Putem privi cu încredere în viitor, căci temeliile sunt puternice, bazate pe
principii democratice ce sunt o chezăşie
pentru dezvoltarea firească a unei vieți sănătoase, ele sunt cimentate prin credința nestrămutată a unui şir întreg de generații, de apostoli ai idealului național”. Cât se păstrează, oare, din realitatea acestor cuvinte?
Cum arată România în prezent, la 100 de ani de la Marea Unire?
O scurtă privire aruncată asupra evenimentelor României anului 2018 și a celei din 1918, ne arată că bucuria Centenarului Marii Uniri nu poate fi deplină. România nu mai arată ca acum 100 de ani, după Marea Unire.
Dacă la 1918 şi în toți anii premergători înfăptuirii marelui act, românii au înțeles cât de important este să fim uniți, acum, la 100 de ani de la acel moment, din păcate, vedem o Românie tot mai dezbinată, o Românie în care este tot mai greu să trăieşti dacă nu ştii să „te descurci”, o Românie în care scara valorilor este într-o poziție nefirească, o Românie în care corupția şi hoția au ajuns la nivel de artă, o Românie în care incompetența domină competența, o Românie în care educația se află cumva în
postura Cenuşăresei, o Românie în care munca interesează din ce în ce mai puțin, o Românie în care
respectul pentru părinți este pe cale de dispariție, o Românie în care frații nu mai sunt frați din cauza unui metru pătrat de pământ sau a unui colț de geam din casa părintească, o Românie tot mai săracă în oameni pentru că mulți au înțeles că viitorul lor se află pe meleaguri străine, dar au rămas mai români decât mulți dintre românii ce continuă să trăiască în această țară.
Într-un secol de existență statală, un fapt extraordinar în zona balcanică, România a reușit să își distrugă iremediabil țărănimea și satele, să își alunge câteva milioane de oameni educați peste granițe și să cultive o cultură a suspiciunii și neîncrederii
generalizate.
A trecut un secol şi nu avem încă legate prin autostrăzi provinciile istorice. Iaşiul nu e legat de Bucureşti, Clujul nu e legat de Iaşi, Timişoara nu e legată de Bucureşti.
S-a reuşit să se sape la temelia instituțiilor fundamentale pe care le avem încă din vremea lui Cuza, iar peste 3 milioane de români sunt plecați la muncă în Occident pentru un trai mai bun.
Câți (mai) suntem în țară? Suntem mai puțini decât eram după Marea Unire, când România ajunsese la circa 18 milioane de locuitori. Acest lucru e mai ciudat decât pare: în acești 100 de ani, populația Marii Britanii a crescut cu 65%, cea a Statelor Unite s-a mărit de aproape
4 ori, iar a Braziliei, de 9 ori.
Ce umbrește Centenarul Marii Uniri?
Cu siguranță, clasa politică de astăzi. E suficient să scrii cuvântul „GAF|” în motorul de căutare „google” și rezultatul este… ce credeți?
România, în 100 de ani, a păstrat teritoriul, dar a pierdut elita. Ştim că anul 1918 reprezintă actul de voință a românilor de a trăi în cuprinsul unuia şi aceluiaşi stat, România, şi acest lucru a fost opera unor bărbați de stat care au crezut în viitorul României, într-o Europă a statelor naționale. Pentru actuala clasă politică, organizarea şi sărbătorirea Centenarului Marii Uniri s-a dovedit a fi mult mai dificilă decât însăşi realizarea Unirii.
Cu toate acestea, noi, cei care iubim România aşa cum este ea, cu bune şi cu rele, vom continua să muncim pentru ca această țară să redevină România pe care au construit-o înaintaşii noştri.
Este datoria noastră şi a generațiilor viitoare să menținem aprinsă flacăra patriotismului românesc şi să nu uităm de moştenirea pe care am primit-o de la înaintaşi, „de la robii cu saricile pline/ de osemintele vărsate-n mine”, cum frumos spunea Tudor Arghezi în al său „Testament”.
Totuşi, dincolo de cele mai sus amintite, în această zi de mare sărbătoare națională, avem obligația morală de a ne îndrepta atenția cu respect asupra acelor oameni care şi-au riscat viața și libertatea pentru idealul românesc. Iar dacă vorbim despre idealul românesc și despre Unire, nu putem să nu evocăm cu respect și recunoștință personalități marcante care au contribuit direct la înfăptuirea Marii Uniri din 1918: regele Ferdinand I Întregitorul, regina Maria, Ion I. C. Brătianu, N. Iorga, Vasile Lucaciu, Vasile Goldiș, Iuliu Maniu, Take Ionescu, Ion Inculeț, Alexandru Averescu, Vasile Stroescu, Alexandru Vaida Voevod, Ştefan Cicio Pop, Octavian Goga şi mulți alții.
Discursul lui Ferdinand I în momentul Unirii din 1918 își păstrează actualitatea și pentru anii ce vor veni. Astăzi, ne e greu să privim cu încredere spre viitor, temeliile se zdruncină prin fiecare decizie politică, iar recunoașterea unor eroi sau a unor modele este din ce în ce mai dificilă. Cu toții ne dorim astăzi, la zi aniversară, asemenea regelui Ferdinand I, „să trăiască România mare, puternică şi unită!”
„Ce mai înseamnă să fii român?
La 100 de ani de la naşterea României Mari, pare că “a fi român” nu mai înseamnă mare lucru pentru mulți dintre noi. Ne dorim lucruri venite din Occident, vacanțe exotice, job-uri în marile state europene sau în America. Pare că România este pentru unii români o
“stație de tranzit”, până la finalizarea studiilor după care o putem “vira spre Occident”, spre prosperitate … Ce nu-i în ordine aici este faptul că păreau sau, pur şi simplu, uitau că România suntem noi … Dacă noi, cetățenii acestei țări, nu încetăm să privim în curtea vecină şi nu începem să ne rezolvăm treptat, dar cu hotărâre, propriile probleme, probabil că peste încă 100 de ani, România nu va mai exista şi ar fi păcat … Păcat de trecutul plin de dureri şi frumusețea țării acesteia, păcat de faptul că renegându-ne țara ca pe un obiect de uz casnic, “cu care nu se mai poate face nimic”, ne renegăm pe noi, ne rupem de rădăcinile care ne-au susținut 100 de ani şi fără ele nu suntem nimic.”
„Sunt mâhnit!
Pentru că trăiesc în țara în care vreau să trăiesc, dar în care nu îmi permit să fac ce îmi doresc. Pentru că onoarea, demnitatea și consecvența pălesc în fața servilismului, ipocriziei și fățărniciei. Pentru că am ajuns la 100 de ani de la Marea Unire să ne întrebăm ce este mai rău: să avem conducători semidocți și analfabeți funcționali care să ne reprezinte sau conducători corupți, inteligenți, dar malefici?
Iar răspunsul să fie unul ironic.
Pentru că simt că există drepturi, libertăți, oportunități și egalitate de șanse doar pentru unii, iar pentru restul obligații, restricții, inaccesibilități și umilințe.”
Inspirat de Klaus Werner Iohanis – președintele României, Cristina Mihaela – Bianca, clasa a XII-a C, Liceul Teoretic „Ion Ghica” Răcari, Spirea Teodor, Moreni, Student SNSPA București
Şi atunci ne rămâne doar să-l cităm pe Marin Preda: „Încotro mergem noi, Niculae?”
La mulți ani români, la mulți ani România, la mulți ani răcăreni!
ROMÂNIA, TE IUBESC!
Până data viitoare,
Să auzim numai de bine!
Al dumneavoastră,
Marius Florin Caravețeanu,
Primarul orașului Răcari
mcaraveteanu@yahoo.com
“Când strigă cei fără prihană, Domnul aude şi-i scapă din toate necazurile lor.” Psalmii 34.17