Miercuri, 22 aprilie 2015
22 aprilie este a 112-a zi a anului 2015, au mai ramas 254 zile
Astazi este: Ziua Planetei Pământ
S-a întâmplat pe 22 aprilie :
În România:
1866 – A avut loc primul concert simfonic din Bucureşti, la Teatrul cel Mare, sub conducerea lui Eduard Wachmann (în program, lucrări de Beethoven, Mozart, Haydn)
1990 – După un miting electoral al PNŢCD (înaintea alegerilor din 20 mai), o parte dintre manifestanţi se baricadează în Piaţa Universităţii din Bucureşti (unul dintre locurile-simbol ale Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989), blocând (până la 13 iunie) circulaţia pe cele două artere principale ce străbat această zonă centrală a Capitalei; această acţiune social-politică a căpătat denumirea de “fenomenul Piaţa Universităţii”
În lume:
1500 – Navigatorul portughez Pedro Alvares Cabral a descoperit Brazilia
1509 – Henric al VIII-lea a fost încoronat rege al Angliei
1529 – Spania şi Portugalia încheie un tratat la Zaragoza, prin care îşi împărţeau coloniile din emisfera estică
1913 – “Pravda”, “vocea” Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi-a făcut apariţia în Petersburg
1915 – La această dată a avut loc primul atac cu gaze asfixiante, folosite de germani pe frontul din Flandra, în timpul primului război mondial (în 1917, în jurul localităţii belgiene Ypres, vor fi utilizate pentru prima oară gazele toxice, iperita luându-şi numele de la acest oraş; la 13 ianuarie 1993, la Paris se va semna “Convenţia cu privire la interzicerea elaborării, producerii, depozitării şi utilizării armamentului chimic şi lichidarea acestuia”, intrată în vigoare la 29 aprilie 1997)
1925 – Eveniment în lumea automobilisticii – uzinele Ford, din Anvers, au fabricat 50.000 de maşini în serie
1996 – Consiliul Naţional Palestinian şi-a deschis lucrările, dupa 32 de ani de exil
2005 – Postul de televiziune Al-Jazeera a difuzat o înregistrare cu cei trei jurnalişti români răpiţi în Irak, postul susţinând că răpitorii cer retragerea trupelor române din Irak în patru zile, altfel vor ucide ostaticii
S-au născut pe 22 aprilie:
1451 – Isabella de Castilia (d. 1504)
1610 – Papa Alexandru al VIII-lea (d. 1691)
1724 – Immanuel Kant, filosof german (d. 1804)
1766 – Madame de Stael, autoare franceză (d. 1817)
1850 – Veronica Micle, poetă (d. 1889)
1870 – Vladimir Ilici Lenin, principalul teoretician al doctrinei care îi poartă numele, leninismul (d. 1924)
1891 – Nicola Sacco, anarhist american de origine italiană (d. 1927)
1899 – Vladimir Nabokov, scriitor rus (d. 1977)
1904 – Jacob Robert Oppenheimer, fizician american (d. 1967)
1909 – Rita Levi-Montalcini, neurobiolog, laureată a Premiului Nobel
1914 – Constantin I. Gulian, filosof, membru al Academiei Române
1916 – Yehudi Menuhin, violonist, elev al lui George Enescu (d. 1999)
1924 – Ion Lucian, actor
1925 – Aaron Spelling, producator de seriale TV
1935 – Fiorenza Cossotto, mezzo-soprană italiană
1937 – Jack Nicholson, actor american
1951 – Vladimir Spidla, premierul Cehiei (ales la 12 iulie 2002)
1953 – Irinel Popescu, medic chirurg
1974 – Adrian Ilie, fotbalist
S-au stins din viaţă pe 22 aprilie :
296 – Papa Caius
536 – Papa Agapit I
1933 – Frederick Royce, co-fondator al companiei Rolls-Royce (n. 1863)
1960 – Vilhelm Beneş, prozator şi critic de artă (n. 1907)
1965 – Silvia Şerbescu, pianistă (n. 1908)
1986 – Mircea Eliade, prozator, istoric al religiilor, filosof (n. 1907)
1994 – Richard Nixon, al 37-lea preşedinte al SUA (n. 1913)
2002 – Francis Lemarque, compozitor şi interpret de canţonete (n. 1917)
CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
Sfantul Cuvios Teodor Sicheotul