ZILELE ORAŞULUI RĂCARI, 17-18 august 2013

sef

“Când am început a înţelege cele ce se petrec în lume, intrase de curând în cursul timpului, un secol nou, secolul al XIX-lea, secol mare şi luminos între toate, menit a schimba faţa lucrurilor pe pământ, de la apus la răsărit.”

Ion Ghica (n. 12 august 1816, Bucureşti – d. 22 aprilie 1897, Ghergani, judeţul Dâmboviţa)

 

“În vremuri de restrişte muzele tac!” auzim deseori aceasta zicală mai ales în momente grele, când muzele, se presupune că, nu ar avea ce căuta în peisaj. Nu traversăm momente fericite din punct de vedere financiar dar nici nu putem ignora o tradiţie născută în urmă cu cinci ani când am stabilit de comun acord că în luna august să sărbătorim zilele oraşului, totodată comemorând şi personalitatea cea mai reprezentativă a urbei noastre, marele Ion Ghica.

Anual, sau chiar mai des, trebuie să ne amintim de înaintaşii noştri care au reprezentat cu cinste ţara; în cazul de faţă, chiar  localitatea Ghergani, o parte a vieţii petrecand-o Ion Ghica la conacul din Ghergani.

Despre Ion Ghica se pot scrie şi rescrie cărţi întregi; încercăm să reamintim o pagină de istorie a localităţii noastre, să evocăm acest mare om de stat.

“Viaţa autorului este cea mai bună  introducere în specificul românesc al veacului romantic. Scriitorul Ion Ghica a trăit între 1816 şi 1897, fiind un martor privilegiat al secolului al-XIX-lea românesc.

Ani de-a rândul s-a afirmat drept principalul lider al grupării liberale moderate, apoi al Partidului Naţional Liberal. Ghica a ocupat funcţii importante în stat, numărând trei mandate în funcţia de prim-ministru al României şi numeroase portofolii ministeriale. Pe lângă activitatea politică, Ion Ghica s-a impus drept una dintre cele mai avizate voci în cercurile academice din România. Personalitate marcantă a culturii române, a fost ales în patru rânduri preşedinte al Academiei Române, un record pozitiv pentru cel mai înalt for de ştiinţă şi cultură din ţara noastră.

 

La început, învaţă carte grecească cu dascăli pe care-i va evoca în “Scrisori”, iar de la Ion Heliade Rădulescu ia lecţii de gramatică românească. Între 1830 şi 1834, urmează cursurile profesorului de franceză J.A. Vaillant de la colegiul “Sf. Sava”, împrietenindu-se cu Grigore Alexandrescu şi N. Bălcescu, pe care-l va evoca într-o celebră scrisoare. În 1835, pleacă – precum toţi tinerii români de familie bună ai epocii – la Paris, “la studii înalte”. Teodor Diamant (iniţiatorul, ulterior, al “falansterului de la Scăeni”, comunitate   socialist-utopică, un fel de colectivitate hippie “avant la lettre”), cu care se împrietenise încă din 1828, îi dăduse o scrisoare către Charles Fourier, celebrul socialist utopic francez. Întâmplarea îi aduce în cale grupul de tineri moldoveni aflaţi la studii la Paris, printre care Alexandru Ioan Cuza şi Vasile Alecsandri. Între Ghica şi acesta din urmă se leagă acum o prietenie de o viaţă. Beyul de Samos la Paris, Ion Ghica, este preocupat în primul rând de a face cunoscute ţările Române în Apus şi, treptat, alături de ceilalţi tineri, se implică din ce în ce mai mult în mişcarea revoluţionară – extrem de la modă şi influentă în cercurile pariziene. În 1843, tinerii întemeiază la Bucureşti societatea conspirativă “Frăţia”, propunându-şi să lupte pentru răsturnarea “odioasei dictaturi” a lui Gheorghe Bibescu, urcat pe tron în 1844.   În ianuarie 1847, tânărul Ghica se căsătoreşte cu Alexandrina (Saşa), fiica lui Nicolae Mavros, fost om de încredere şi şef al cancelariei lui Pavel Kiseleff  la Bucureşti.

La 1848 se află printre fruntaşii revoluţiei muntene şi e trimis de guvernul provizoriu cu o misiune diplomatică la Constantinopol. Aici îl va surprinde înăbuşirea revoluţiei, rămânând în exil. Bunele relaţii cu conducătorii Porţii îi aduc, în 1854, demnitatea de guvernator al insulei Samos (patria lui Pitagora, cea mai mare din Marea Egee), fiind distins apoi, în 1856 (după ce reuşeşte să stârpească cuiburile de piraţi din zonă), cu titlul de bey (prinţ) de Samos. În noiembrie 1858, se reîntoarce în ţară cu gândul de a ajunge domnitor. Cu tot sprijinul constituit în favoarea sa, nu reuşeşte decât, între anii 1859-1960, să fie prim-ministru şi ministru de Interne al lui Cuza. Este un membru influent al conjuraţiei care forţează abdicarea principelui Cuza, acuzat de autoritarism. În 1866, îl întâmpină la Piteşti, în calitate de prim-ministru, pe prinţul Carol de Hohenzollern. În 1870-1871 redevine prim-ministru şi ministru de Interne, dar este obligat  de noul domnitor Carol, cu care nu reuşeşte să se înţeleagă, să demisioneze. După numeroase călătorii în ţările europene, în 1881, este numit ambasador al ţării, la Londra, oraş care-l atrăsese de mult, dar a cărui climă i se părea insuportabilă, şi unde va rămâne următorul deceniu. Din 1894, grav bolnav, se retrage la moşia sa de la Ghergani, unde, la 22 aprilie 1897, se stinge din viaţă.

Prietenia îndelungată cu Alecsandri va avea ca rezultat, în deceniul al-IX-lea al secolului, masivul volum de corespondenţă, cuprinzând 25 de scrisori (în ediţia din 1897) adresate – cea mai mare parte de la Londra, unde se afla ca ambasador – “bardului de la Mirceşti”. Prin această carte de memorialistică, precum şi prin cele alte câteva texte publicate ulterior în periodice, între 1889 şi 1892, Ghica – la apogeul unei vieţi extrem de tulburate şi de semnificative – îşi face o intrare triumfală în literatura română, în care va deveni, pentru generaţiile urm\toare, principalul cronicar al secolului pe care-l parcursese. Influenţa cărţii şi a bijuteriilor literare, care sunt multe dintre scrisorile componente asupra scriitorilor din veacul următor, este enormă. Ion Ghica este recunoscut de Mircea Cărtărescu ca fiind una dintre sursele principale (alături de arta  poetică a lui Bolintineanu) pentru capodopera sa “Levantul”, în ce priveşte dimensiunea de secol al-XIX-lea valah a poemului epic. Regretata scriitoare Dana Dumitriu (1943-1987) i-a dedicat “beyului de Samos” cele trei volume ale unui  rafinat roman, “Prinţul Ghica” (1982-1986), una dintre puţinele cărţi-culte  ale literaturii române.”

 

În cele două zile care vor urma, 17-18 august 2013,  să încercăm împreună să ne regăsim, să fim alături de istoria localităţii şi prin diverse  activităţi, să dăm viaţă oraşului nostru.

Programul va fi destul de încărcat şi diversificat:  felicitarea familiior care au împlinit 50 ani de căsătorie, premierea elevilor fruntaşi din Liceul Teoretic “Ion Ghica” Răcari, a celor din clasele    I-VIII dar şi a celor care au obţinut rezultate bune la bacalaureat. Încercăm să facem din acestea o tradiţie şi anual să ne întâlnim cu aceste categorii de locuitori ai oraşului.

Chiar dacă vremurile sunt “triste” din punct de vedere financiar avem parte şi de inaugurări; două obiective au ajuns la final: drumul comunal Răcari – Butimanu cu o lungime de 11 km cu finanţare guvernamentală, început în anul 2009 cu sprijinul a doi foşti lideri PDL (pe atunci şi prieteni….) şi  modernizarea drumurilor de exploatare, în lungime de 10 km, proiect finanţat 98% din fonduri europene; nu-i rău în opoziţie… şi cu siguranţă va mai fi nevoie de foarfeci în curând.

Pentru prima dată încercăm o competiţie artistică gen “Răcărenii au talent”,  unde sunt aşteptaţi toţi cei care au un talent, ştiut sau neştiut.

Prima zi se va încheia cu un spectacol al formaţiei “Axishow”,  unde distracţia început\ la “Răcărenii au talent”, va continua până  târziu, în noapte.

Cea de a doua zi va fi deschisă la biserica din Răcari, prin participarea la serviciul divin şi depuneri de coroane la Monumentul Eroilor şi va continua cu activităţi sportive, de unde nu vor lipsi competiţia de ciclism şi cupa oraşului Răcari la fotbal. Vom încheia cu un meci amical de fotbal între reprezentativele Oldboys Răcari şi Rapid Bucureşti.

Să arătăm împreună că există viaţă în oraşul nostru, că există activităţi care să ne pună în valoare, că existî întâlniri în permanenţă şi nu numai în campaniile electorale! Acest articol se vrea a fi şi o invitaţie pentru toate forţele politice să fie alături de oraşul nostru, să-şi amintească de el şi între “etapele” electorale.

Vă aştept pe toţi, cu mic cu mare, să sărbătorim împreună “Zilele oraşului Răcari!”

Până data viitoare, s-auzim numai de bine!

 

Marius Florin Caraveţeanu

Primarul oraşului Răcari

mcaraveteanu@yahoo.com

 

Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.

(Romani 12.18)