“Să nu descurajezi niciodată pe nimeni… care progresează continuu, indiferent cât de încet!” Platon
Puţini credeau, în urmă cu patru ani, că acest proiect va reuşi. Cu siguranţă cei din fotografia de început, în formă de inimă, sunt convins că s-au dăruit acestui proiect la care s-au adăugat, pe parcurs, zeci, sute de voluntari, cărora astăzi, la final de proiect le mulţumesc şi în faţa cărora mă înclin. Am dorit să facem curăţenie şi am reuşit. Am dorit să ajungem la conştiinţa semenilor noştri şi am reuşit, am dorit să insuflăm puterea exemplului şi am reuşit. Toate acestea nu ar fi fost posibile dacă, în paralel, nu se desfăşura programul judeţean de colectare a gunoaielor, uneori… (mai ales în campania electorală) atât de hulit.
Unde-s mulţi puterea creşte şi gunoiul nu sporeşte!
La început de drum strângeam sute şi chiar mii de saci la o acţiune. Ca să nu mai vorbim de camioanele de gunoi cărate la groapă. Astăzi, doar câteva zeci de saci şi aceştia după zile de căutare şi inventariere.
“Unde-s gunoaiele de altădată?!” Nu că le-am duce dorul…
Sunt convins că vor mai apărea câţiva saci aruncaţi, din teribilism sau răutate, de cei care tranzitează localitatea; dar suntem cu ochii pe ei şi nu vor scăpa nesancţionaţi. Poliţia Locală veghează mai ales în zona Ghimpaţi – Colacu, unde se mai practică acest “sport” – aruncatul cu gunoaie.
Pe parcursul acestui proiect am avut reacţii de genul: “n-o să reuşiţi voi strânge, cât vom putea noi arunca; ne umilim noi, “oamenii cu carte” să strângem gunoaie”; de ce sâ strângem noi în urma unor oameni lipsiţi de bun simţ; de ce copilul meu să strângă gunoaie, că el nu aruncă; niciodată n-o să reuşiţi, mai aveţi mulţi km de adoptat?!”
Din fericire, astfel de întrebări au fost puţine, dar au fost. Am încercat şi poate am reuşit să răspundem la toate. Trebuie să strângem gunoaie, să dăm noi exemplu, că acela care aruncă, data viitoare să gândească de două ori: pe aici a trecut primaru’, dascalu’, copilu’ meu. Oare e bine să mai arunc?! Cu siguranţă, NU.
Deseori ne-au fost alături sute de elevi, majoritatea sunt convins că au înţeles că trebuie să păstrăm natura curată, să o lăsăm să respire în voie; au făcut comparaţii între ceea ce au găsit şi cum au lăsat.
Aici, o să lăsăm astăzi fotografiile să “vorbeasc\”. Cuvintele sunt de prisos.
Dacă un singur copil a reuşit să-şi “împiedice” părintele să mai arunce gunoiul, te miri unde… suntem mulţumiţi; n-am muncit degeaba. Dar sunt convins că nu a fost doar un caz, (am aflat “pe surse”) ci mai multe şi nu putem decât să le mulţumim, să fim încântaţi de reuşită. Vom veghea în continuare ca localitatea noastră să fie curată, să ne mândrim cu acest lucru.
Acum să întreţii, să menţii, e mult mai uşor.
Un vis devenit realitate!
Cu toţii visam la acest lucru. N-a fost uşor dar a fost frumos. A trecut vremea comentariilor răutăcioase la adresa taxei de gunoi; n-a fost uşor, de la taxa 0 şi aruncate gunoaiele la marginea şatului, la 16 lei şi scos gunoiul la poartă; dar spun eu că merită.
E o plăcere să vezi în toate cartierele “tomberoanele” aliniate în ziua de joi şi mai mult, în faţa tuturor gospodăriilor. Mai nou, vine maşina să-l ridice şi nu căruţa care se expunea la accidente, sancţiune şi oprobriu public.
La capitolul gospodărirea localităţii avem mai multe neajunsuri: gunoaiele, grămezile de balast pe drumul public, eliminarea apelor pluviale în zonele inundabile, curăţirea şanţurilor. Primele trei sunt aproape de rezolvare sau chiar rezolvate. În privinţa şanţurilor din faţa gospodăriei, mai avem multă muncă de dus, şi de convingere şi muncă efectivă. Dar nu ne sperie.
Chiar dacă avem la îndemână măsurile sancţionării şi de multe ori suntem îndemnaţi să le aplicăm de către cei care-şi fac datoria faţă de comunitate, nu le-am aplicat, spre bucuria celor nepăsători, dar spre dezamăgirea gospodarilor.
Dar apropo de măsuri de sancţionare; vin vremuri grele pentru datornicii la bugetul local. Noua legislaţie, verificările şi recomandările Curţii de Conturi a României, ne obligă să fim mult mai severi cu restanţierii, aşa că în perioada următoare vom acţiona în consecinţă.
Dacă nu o vom face, riscăm să fim acuzaţi de neglijenţă în serviciu şi cercetaţi penal. Preferăm să supărăm câteva zeci de persoane certate cu legea, decât să răspundem penal. Aviz amatorilor!
Revenind la gospodărire, într-o perioadă ploioasă, aflându-mă în teren, un locuitor al oraşului (de curând “aterizat”), mi-a sugerat numele următorului proiect: “Adoptă un km… de şanţ!”, în timp ce striga: “să vină primaru’ să-mi facă şanţu’!”. Avea nevoie de ajutor…, podeţ înfundat, şanţ colmatat. Am înţeles, să trăiţi domnule…
Vom fi în curând la poarta dumneavoastră “să vă dăm o mână de ajutor”, deşi nu păreaţi afectat fizic. Nu cu chitanţierul ci cu lopata, sapa, cazmaua şi ce-o mai fi nevoie. Sunt convins (şi nu prea), că măcar o “cană de apă” ne veţi oferi după efortul nostru văzând satisfăcut şi poate zâmbind ironic cum va curge apa şi prin şanţul dumneavoastră.
Pe curând domnule X…
Aşa că începem un nou proiect de gospodărire care probabil va dura câţiva ani, dar în urma căruia să putem declara: am reuşit şi de data aceasta!
Aşteptăm să ne fiţi alături astfel încât şi acest proiect să reuşească.
Până data viitoare, s-auzim numai de bine!
Al dumneavoastră,
Florin Marius Caraveţeanu!
“Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Iisus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi, în chip desăvârşit, într-un gând şi o simţire.” (1 Corinteni 1.10)
