28 ianuarie 2014

28 ianuarie 2014

Octav Bibere

Marţi, 28 ianuarie 2014

Astazi este: Ziua internaţională a mobilizării împotriva războiului nuclear, proclamată de Consiliului Mondial al Păcii, sărbătorită din 1966

28 ianuarie este a 28-a zi a anului 2014, au mai ramas 337 zile



S-a întâmplat pe 28 ianuarie:
În România:

1865 – S-a întemeiat Societatea culturală “Ateneul Român”, din iniţiativa lui Constantin Esarcu, Nicolae Kretzulescu şi V.A. Urechia.
1933 – Guvernul condus de Alexandru Vaida-Voievod semnează, sub auspiciile Ligii Naţiunilor, “Acordul de la Viena”, care asigura împrumuturile capitaliştilor străini, contractate în vederea “asanării economico-financiare a ţării”, prin reducerea salariilor, concedierea a 30% dintre muncitori şi funcţionari, sporirea şi încasarea regulată a impozitelor.
1941 – După rebeliunea legionară din 21 ianuarie – 23 ianuarie 1941, se constituie un nou guvern, prezidat de generalul Ion Antonescu, format exclusiv din militari şi tehnicieni.
1951 – Jocurile mondiale universitare de iarnă, la Braşov; România ocupă locul I la slalom special şi locul II la combinata alpină, locul III la slalom special, locul II la ştafetă (m.) şi la hochei.
1990 – În Piaţa Victoriei din Bucureşti, se înfruntă două tabere – una a simpatizanţilor FSN şi cealaltă a partidelor politice care protestează împotriva hotărîrii FSN de a participa la alegeri.
1999 – Este înfiinţată, la Bucureşti, Academia Română de Aviaţie, prin reorganizarea Centrului de Perfecţionare a Personalului din Aviaţia Civilă.
În lume:
1547 – În Anglia, în urma decesului lui Henric al VIII-lea, pe tron se urcă Edward al VI-lea, fiul său de doar 9 ani
1871 – Războiul franco-prusac – Parisul capitulează în faţa armatelor prusace
1942 – 19 din cele 21 de state participante la Conferinţa panamericană de la Rio de Janeiro semnează “Actul Final”, care recomandă ruperea relaţiilor diplomatice cu ţările Axei.
1949 – Înfiinţarea Consiliului Internaţional al Muzicii.
1986 – Catastrofa navetei spaţiale “Challenger”, a cărei explozie, la 75 de secunde de la lansare, a provocat moartea celor 7 astronauţi aflaţi la bord
1999 – Începe, la Paris, “Conferinţa europeană asupra participării echilibrate a femeilor şi bărbaţilor la procesul de luare a deciziilor” (28 ianuarie -30 ianuarie 1999)
2001 – Naufragiul vasului ucrainean Pamiat Merkuria, în Marea Neagră, soldat cu decesul a 16 de persoane şi dispariţia altor 3.


S-au născut pe 28 ianuarie:
1600 – Papa Clement al IX-lea (d. 1669)
1608 – Giovanni Alfonso Borelli, fizician italian (d. 1679)
1784 – George Hamilton-Gordan, conte de Aberdeen, prim ministru al cărui guvern a implicat Marea Britanie în Războiul Crimeei împotriva Rusiei (d. 1860)
1811 – Ioan Maiorescu, filolog român (d. 1864)
1841 – Henry Morton Stanley , ziarist şi explorator britanic (d. 1904)
1853 – Jose Marti scriitor, şi om politic cubanez, unul dintre organizatorii şi conducătorii răscoalei antispaniole (d. 1895)
1873 – Colette, scriitoare franceză
1880 – Camil Ressu, pictor, membru al Academiei Române (d. 1962)
1887 – Arthur Rubinstein, pianist şi compozitor american de origine poloneză (d. 1982)
1889 – Martha Bibescu, principesă şi scriitoare româncă (d. 1973)
1892 – Ernst Lubitsch, regizor german de film (d. 1947)
1909 – Vasile Vasilachi, teolog şi istoric al culturii român
1936 – Ismail Kadare, scriitor albanez
1936 – Alan Alda, actor american
1940 – Ion H. Ciubotaru, etnolog, folclorist şi eseist român
1943 – Dumitru Moroşanu, realizator român de emisiuni radio şi TV
1943 – Florina Cercel, actriţă româncă de teatru şi film
1950 – Tudor Mătuşa, politician român
1955 – Nicolas Sarkozy, politician francez, preşedinte al Franţei din 2007
1959 – Eugen Bejinariu, politician român
1966 – Marius Dumitrescu, filosof şi eseist român
1976 – Răzvan Ciobanu, creator de modă român
1977 – Răzvan-Petrică Bobeanu, politician român


S-au stins din viaţă pe 28 ianuarie:
0814 – Carol cel Mare (n. 748)
1547 – Henric al VIII-lea, rege al Angliei (n. 1491)
1596 – Sir Francis Drake, navigator şi corsar englez (n. 1540)
1621 – Papa Paul al V-lea (n. 1550)
1725 – Petru cel Mare, ţar al Rusiei (n. 1672)
1898 – Alexandru Flechtenmacher, compozitor, dirijor, pedagog român, întemeietorul Conservatorului din Bucureşti (n. 1823)
1931 – Henri Mathias Berthelot, general francez, membru de onoare al Academiei Române.
1972 – Dino Buzzati, prozator, poet, scenograf şi pictor italian (n. 1906)
1979 – Barbu Theodorescu, scriitor, istoric, folclorist şi editor, exeget al operei lui Nicolae Iorga (n.1905)
1992 – Ion Vlad, sculptor francez de origine română, membru de onoare al Academiei Române. (n. 1920)
1994 – Frank Hardy, scriitor australian (n. 1917)


CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
Cuvioşii Efrem Sirul, Paladie şi Iacob