20 ianuarie 2014

20 ianuarie 2014

B. Pascal.

Luni, 20 ianuarie 2014

20 ianuarie este a 20-a zi a anului 2014, au mai ramas 345 zile




S-a întâmplat pe 20 ianuarie:
În România:

1880: A apărut, la Bucureşti, revista “Literatorul”, sub conducerea lui Alexandru Macedonski
1884: Ia fiinţă, din iniţiativa lui Spiru Haret, “Casa pentru ajutorul şcoalelor”.
1928: Are loc premiera filmului “Năpasta”, după I.L. Caragiale.
1941: S-a hotărât militarizarea instituţiilor, întreprinderilor de stat şi particulare, fiind puse sub controlul Marelui Stat Major sau al organelor armatei.
1947: SUA semnează Tratatul de pace cu România
1990: A apărut, la Bucureşti, primul număr al revistei “22”, editată de Grupul pentru Dialog Social.
1992: Biblioteca Americană din Bucureşti devine Centrul Cultural American
1999: A cincea mineriadă: Minerii părăsesc Târgu Jiu, în direcţia Bucureşti. Preşedintele convoacă parlamentul în sesiune extraordinară. Guvernul este gata să negocieze, cu condiţia ca minerii să se oprească. Aceştia sunt gata să discute, dar numai cu primul ministru. În jurul orei 18.00, cei aproximativ 10 000 de mineri ajung la Hurezu, unde înnoptează
2004: Preşedintele Ion Iliescu i-a decernat Regelui Mihai I Marele Premiu al Institutului Cultural Român
În lume :
1265: Primul parlament englez conduce prima şedinţă la Palatul Westminster
1368: Prima menţiune documentară a oraşului Slatina într-un act oficial al lui Vladislav I Vlaicu, care acordă scutire de vamă negustorilor braşoveni la trecerea peste râul Olt.
1390: S-a încheiat tratatul de la Lublin dintre Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti (1386 – 1418), şi Wladislaw al II-lea Jagello, regele Poloniei (1386-1434).
1920: Guvernele României, Cehoslovaciei şi Regatului sîrbilor, croaţilor şi slovenilor cer Conferinţei ambasadorilor să interzică revenirea pe tronul Ungariei a habsburgilor, subliniind că ei nu vor tolera o asemenea tentativă.
1936: Eduard al VIII-lea devine Rege al Angliei
1942: Conferinţa de la Wansee; este adoptat planul de exterminare a evreilor din Europa
1950: Capitala statului Israel este transferată de la Tel Aviv la Ierusalimul de Vest, împreună cu instituţiile centrale şi ale administraţiei de stat. Statele lumii nu recunosc acest act şi îşi menţin misiunile diplomatice la Tel Aviv
1953: Republicanul Dwight Eisenhower devine cel de-al 34-lea preşedinte al SUA
1961: Democratul John F. Kennedy devine cel de-al 35-lea preşedinte al SUA
1964: Membrii trupei britanice The Beatles au lansat primul lor album în SUA, Meet the Beatles
1965: Democratul Lyndon B. Johnson devine cel de-al 36-lea preşedinte al SUA
1969: Republicanul Richard Nixon devine cel de-al 37-lea preşedinte al SUA
1969: Primul pulsar (pulsari = stele care se rotesc, formate din neutroni şi observabile ca surse de radiaţie electromagnetică) este descoperit în Crab Nebula
1977: Democratul Jimmy Carter devine cel de-al 39-lea preşedinte al SUA
1981: Republicanul Ronald Reagan devine cel de-al 40-lea preşedinte al SUA
1989: Republicanul George H. W. Bush devine cel de-al 41-lea preşedinte al SUA
1993: Democratul Bill Clinton devine cel de-al 42-lea preşedinte al SUA
1996: Primele alegeri generale libere organizate vreodată în teritoriile palestiniene autonome, Cisiordania, Fâşia Gaza şi Ierusalimul de Est. Yasser Arafat a fost ales în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale Palestiniene (m. 2004)
2001: Republicanul George W. Bush Jr. devine cel de-al 43-lea preşedinte al SUA
2003: Irakul refuză survolarea teritoriului de către avioane americane de spionaj U2.
2009: Democratul Barack Obama devine cel de-al 44-lea preşedinte al SUA


S-au născut pe 20 ianuarie:
1716: Carol al III-lea, rege al Spaniei (d. 1788)
1775: Andre-Marie Ampe`re, fizician francez (d. 1836)
1804: Euge`ne Sue, romancier francez (d. 1857)
1809: Andrei Şaguna, mitropolit al Transilvaniei (d. 1873)
1872: Ştefan Popescu, pictor român (d. 1948)
1873: Johannes Vilhelm Jensen, scriitor danez, laureat al Premiului Nobel (d. 1950)
1918: Ion Frunzetti, poet, istoric, traducător şi critic de artă român (d. 1985)
1920: Federico Fellini, regizor italian (d. 1993)
1931: Vasile Băran, prozator şi publicist român
1931: David Morris Lee, fizician american
1944: Dan Covătaru, sculptor român
1945: Adrian Grăjdean, publicist român
1946: David Lynch, regizor american
1949: Constantin Pricop, poet şi publicist român
1951: Ian Hill, muzician britanic (Judas Priest)
1952: Petru Cimpoeşu, scriitor român
1952: Paul Stanley, muzician american (Kiss)
1958: Lorenzo Lamas, actor american
1959: Cornelia Ardelean, politician român
1960: Scott Thunes, muzician american (Frank Zappa)
1968: Cătălin Micula, politician român
1973: Liana Dumitrescu, politician român de etnie macedoneană
1981: Owen Hargreaves, fotbalist englez


S-au stins din viaţă pe 20 ianuarie:
1612: Rudolf al II-lea, împărat al Imperiului Romano-German (1576-1612) (n. 1552)
1666: Ana de Austria, soţia lui Ludovic al XIII-lea al Franţei (n. 1601)
1745: Carol al VII-lea, împărat al Imperiului Romano-German (n. 1697)
1818: Dimitrie Ţichindeal, scriitor român (n. 1775)
1875: Jean-Francois Millet, pictor francez, unul din fondatorii Şcolii de la Barbizon (n. 1814)
1907: Dimitri Mendeleev, chimist rus, care a descoperit legea periodicităţii şi a conceput clasificarea periodică a elementelor chimice (n. 1834)
1936: Regele George al V-lea al Angliei (n. 1865)
1943: Pericle Papahagi, filolog, lingvist şi folclorist român (n. 1872)
1984: Johnny Weissmuller, înotator şi actor american, născut la Timişoara (n. 1904)
1990: Barbara Stanwyck, actriţă americană (n. 1902)
1994: Matt Busby, fotbalist şi antrenor scoţian de fotbal (n. 1909)
2001: Mircea Chiriţoiu, arhivist şi istoric de la Arhivele Militare Române
2004: Gil Ioniţă, compozitor şi interpret român de folk (n. 1951)


CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
Sf. Mc. Vas si Eusebiu

SARBATOARE CRESTINA
Acest cuvios părinte, Eftimie cel Mare, a trăit pe vremea împăratului Graţian. S-a născut în Melitina, în cuprinsul mitropoliei Armeniei, din pântece sterp şi neroditor, ca şi sfântul Ioan Botezătorul. Părinţii lui, Pavel şi Dionisia, erau oameni cucernici. Numele şi l-a primit potrivit cu făgăduinţa de sus, căci pe când părinţii lui se rugau să aibă fii, glas de sus a venit spunându-le să se bucure şi să fie cu voie bună (iar numele Eftimie pe elineşte înseamnă voie bună).
După moartea tatălui său, a fost dus de maica lui la Evtroiu, marele episcop al Melitinei, şi acesta l-a rânduit în ceata clericilor. Având aplecare către învăţăturile cele sfinte şi întrecând în nevoinţe şi în săvârşirea faptelor bune pe toţi cei deopotrivă cu el, a fost silit să se hirotonisească preot şi să primească purtarea de grijă a sfintelor mănăstiri şi schituri. Când a ajuns în vârsta de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim şi s-a sălăşluit într-una din peşterile din munte, împreună cu cuviosul Teoctist (prăznuit la 3 septembrie). Aci a izbăvit pe mulţi din boli grele. Se zice că şi el a hrănit, cu puţine pâini mici, patru sute de oameni călători, care veniseră la mănăstirea lui. Şi pe multe femei, care nu năşteau le-a făcut roditoare, cu ruga lui, aşa cum şi el, cu puterea lui Dumnezeu, se născuse din cea care vreme îndelungată fusese stearpă.
Ca şi Ilie a deschis porţile cerului şi a tămăduit pământul de nerodire. Strălucirea lăuntrică a sufletului acestui cuvios a vădit-o şi stâlpul de foc, care se pogora din cer, când cuviosul slujea, şi sta lângă el până se sfârşea Sfânta Jertfă, văzut fiind de toţi cei din jurul lui. El vedea cu mintea şi gândurile celor ce se apropiau de Sfânta Cuminecătură, cunoscând pe cel ce venea cu cugetul curat şi pe cel ce era întinat, iar acesta era semnul curăţiei celei mai desăvârşite. Acest fericit ajungând la nouăzeci şi şapte de ani s-a mutat către Domnul, în zilele împăratului Leon cel Mare.
Era cuvios la chip; la fire fără de răutate, alb la faţă, vioi la trup, dar stăpânit, cărunt la păr şi avea barbă lungă până la brâu. Se mai spune despre el că, la moartea unui călugăr care trecea drept om înţelept şi înfrânat, dar care în fapt era cu totul altfel, fericitul a văzut un înger trăgându-i sufletul din el cu o suliţă, şi a auzit şi glas care vădea faptele ruşinoase cele ascunse ale monahului.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Vas, Eusebiu, Eutihiu şi Vasilid. Aceşti sfinţi mucenici, au trăit pe vremea împăratului Diocleţian. Ei erau plini de bogăţie şi membri ai senatului. Au crezut în Hristos şi au primit botezul, atunci când au văzut pe episcopul Teopemt, cum răbda chinuri şi cum făcea minuni cu puterea lui Hristos. De aceea, fiind aduşi în faţa împăratului, li s-au luat mai întâi brâiele, apoi au primit tot felul de chinuri de moarte. Sfântul Vas a fost băgat într-o groapă până la mijloc, i s-au tăiat mâinile şi măcelarindu-i-se tot trupul şi-a dat duhul. Sfântul Eusebiu a fost spânzurat cu capul în jos şi tăiat în bucăţi cu securea. Sfântul Eutihie a fost întins pe patru pari până ce s-a rupt în trei bucăţi. Sfântului Vasilid i-au spintecat pântecele cu un cuţit. Şi aşa au primit cununa muceniciei.