“Oamenii se împart în două categorii: unii caută și nu găsesc,
alții găsesc și nu sunt multumiți.” Mihai Eminescu
Orice minune ține trei zile. Sau mai mult: de la culesul porumbului până la tăiatul cocenilor. Așa avem de-a face în ultima vreme cu filosofi apăruți peste noapte, nevorbiți, nemunciți, liberi de contract, care n-au atins o carte de Eminescu dar citează din el, care n-au bătut un cui în viața lor, dar vorbesc de proiecte și contracte multianuale.
“E ușor a scrie versuri,/când nimic nu ai a spune…”.
Așa cum spuneam cu alte ocazii, lunile de vară ale lui 2015 vor fi “fierbinți” și din punct de vedere al șantierelor; unele pe teren, altele în laborator sau atelierele de proiectare.
La școala Ghergani se lucrează intens, Dispensarul Colacu este aproape gata, aleile pietonale în Ghergani sunt în lucru, pietruirea s-a finalizat, continuăm cu Grădinița Colacu, Dispensarul Răcari.
Curând va începe reabilitarea drumului județean Mavrodin-Colacu, străzile Tudor Vladimirescu, Boanga, 8 Martie din Răcari, Bisericii în Colacu sunt în faza de licitație cu șanse mari de realizare în această vară-toamnă; demarăm igienizarea școlilor și grădinițelor, suntem în grafic. Nu că am fi mulțumiți, nu că nu ne-am dori asfaltare generală peste noapte, dar nu se poate. Ne limităm la bugetul avut la dispoziție și nu ratăm nici-o altă sursă de finanțare. Continuăm lucrările la care ne-am angajat. Avem o ușoară întârziere la proiectul de canalizare, dar sper să recuperăm curând. Chibzuim orice bănuț și încercăm să satisfacem cât mai multe dorințe. Aproape imposibil să le satisfacem pe toate și la momentul dorit.
Dar nu renunțăm, nu abdicăm.
Pamfletele ne distrează, răutățile ne întăresc, filosofii de o vară ne lasă reci.
Glossă
“Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ține poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colț petreci în tine
Şi-nțelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.
Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două fețe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nvețe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.
Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.
Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val,ca valul trece.
Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.
De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toți ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.
Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.” – decembrie 1883.
Mai actual ca niciodată!
Cum poți răspunde altfel unor “mișei” care “fac punte la izbândă”, dar care ascut “hangerul” pregătiți în orice moment să îl folosească? Citându-l pe Eminescu. Cum poți răspunde unor gesturi de duzină care compară asfaltarea unei străzi de 500 ml într-o localitate, cu pietruirea străzilor din Răcari, uitând de cei circa 35 de km deja executați, doar pentru faptul că nu este asfaltată strada ta?! Doar pentru faptul că nu-ți sunt satisfăcute mofturile personale?! Sau avem de-a face cu miopie politică?!
“În viața medicală, miopia este o afecțiune care face dificilă vederea la distanță. În viața socială și politică, ea este o boală care face ravagii pentru că îmbracă multe forme: de la lipsa vederii de perspectivă, la narcisism politic, de la izolarea în sediul partidului, la închiderea ochilor la propriile greșeli. Miopia aparține întotdeauna politicienilor și niciodată amărâților de consumatori ai politicii. Ea lovește ca o epidemie puterea politică, dar nu dispare nici prin tratamentul cu carantina de opoziție.
Dar politicianul miop nu privește în jurul său decât foarte rar, iar atunci când o face, se uită cu dispreț, ură sau nepăsare, el nu știe, astfel, mare lucru despre România și nici despre lume. În mediul lui se crează un fel de narcoză a grupului mic, în care nimic nu poate să pătrundă, nici informații, nici oamenii și nici o schimbare nu mai devine posibilă.
Mai rea decât orbirea, miopia crează iluzia că totuși se vede clar. Și se vede totul bine, doar că lumea politicianului miop este foarte mică. Atât de mică, precum ocaua cu care încearcă să păcălească mulțimea.“ – Vasile Dâncu – Miopia politică – Ziua de Cluj.
N-avem ochi să vedem partea plină a paharului ci doar pe cea goală; n-avem ochi să vedem realizarile dar vedem ce a rămas de făcut.
Să fie doar miopie, fie și politică, sau mai trebuie căutat și în alte părți anumite devieri?
Dar așa cum spuneam,
“Mihai Eminescu – Criticilor mei:
Multe flori sunt, dar puține
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieții,
Dar se scutur multe moarte.
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.
Dar când inima-ți frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,
Ca şi flori în poarta vieții
Bat la porțile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.
Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ți viață,
Unde ai judecătorii,
Ne’ndurații ochi de gheață?
Ah! atuncea ți se pare
Că pe cap îți cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?
Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-ați adus –
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai de spus.
Până data viitoare,
s-auzim numai de bine.
Al dumneavoastră, Florin Marius Caravețeanu,
primarul orașului Răcari.
mcaraveteanu@yahoo.com
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Matei 5.8