Miercuri, 8 aprilie 2015
8 aprilie este a 98-a zi a anului 2015, au mai ramas 267 zile
Astazi este: Ziua Internaţională a Romilor
S-a întâmplat pe 8 aprilie:
În România:
1848 – Au loc la Bucureşti, în casa lui C.A. Rosetti, adunări secrete privind fixarea datei începerii insurecţiei;
1880 – Notificarea independenţei României prin scrisori adresate de Carol I şefilor de stat din: Paraguay, Bolivia, Costa Rica, Columbia, Chile, Guatemala, Liberia, Ecuador, Peru, Nicaragua, Haiti, Argentina, Venezuela, Mexic, Honduras, El Salvador, Orange, Uruguay, San Marino, Republica Dominicană, China, Japonia, Maroc, Hawaii, Siam, Zanzibar;
1885 – Premiera piesei lui I.L. Caragiale “D-ale Carnavalului” la Teatrul Naţional din Bucureşti;
1967 – Se reorganizează Automobil Clubul Român (ACR), care preia atributele Asociaţiei Automobil Club Român (înfiinţată în 1904), creată la iniţiativa lui George Valentin Bibescu.
În lume :
1820 – Este descoperită celebra statuie grecească Venus din Milo
1904 – Franţa şi Marea Britanie semnează Antanta Cordială
1924 – Lee de Forest obţine în SUA patentul pentru pick-up
1985 – Mihail Gorbaciov anunţă că URSS va suspenda instalarea rachetelor cu rază medie de acţiune (SS-20) în Europa şi a cerut Statelor Unite să facă acelaşi lucru.
1999 – Mii de persoane formează scuturi umane pe trei poduri din Belgrad şi Novi Sad pentru a le proteja împotriva raidurilor NATO
2003 – Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei şi Regina Silvia au început o vizită de 3 zile în România
2005 – Funeraliile papei Ioan Paul al II-lea
S-au născut pe 8 aprilie:
563 î.Hr. – Gautama Buddha, lider religios (d. 483 î.Hr.)
1320 – Regele Peter I al Portugaliei (d. 1367)
1336 – Timur Lenk, întemeietorul imperiului turco-mongol al Timurizilor (d. 1405)
1431 – Francois Villon, poet francez (d. 1463)
1605 – Filip al IV-lea al Spaniei (d. 1665)
1802 – Gheorghe Magheru, general şi om politic, conducător al armatei revoluţionare române din Muntenia, la 1848 (d. 1880)
1839 – Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, domnitor (1866-1881) şi rege al României (1881-1914)
1859 – Edmund Husserl, filosof (d. 1938)
1868 – Regele Christian IX al Danemarcei (d. 1906)
1889 – Sir Adrian Boult, dirijor britanic (d. 1983)
1898 – Alexandru Claudian, poet şi sociolog al literaturii (d. 1962)
1911 – Emil Cioran, eseist şi filosof, scriitor de limba franceză (d. 1995)
1912 – Sonja Henie, patinatoare americană de origine norvegiană, campioană mondială la patinaj între anii 1927 şi 1936. Este considerată cea mai mare patinatoare a tuturor timpurilor (d. 1969)
1917 – Florentin Delmar, compozitor, pianist şi dirijor (d. 1983)
1921 – Franco Corelli, tenor italian (d. 2003)
1927 – George Grigoriu, compozitor (d. 1999)
1929 – Jacques Brel, cântăreţ şi actor belgian (d. 1978)
1932 – Jean-Paul Rappeneau, regizor şi scenarist francez
1933 – Elena Zottoviceanu, muzicolog
1938 – Kofi Annan, diplomat ghanez, secretar general al ONU
1946 – Florin Niculai Georgescu, pictor român stabilit la Paris
1952 – Gabriel Andreescu, ziarist
1956 – Adela Crăciunoiu, regizoare de film de animaţie şi grafician
1964 – George Spaiuc, pictor român figurativ
S-au stins din viaţă pe 8 aprilie:
217 -Caracalla, împărat roman (211-217) (n. 186)
1492 – Lorenzo de Medici, om de stat italian (n. 1449)
1848 – Gaetano Donizetti, compozitor italian (n. 1797)
1866 – Benjamin Guy Babington, medic englez, inventatorul laringscopului. (n. 1794)
1885 – C.A. Rosetti, om politic liberal, participant la Revoluţia română de la 1848, conducător de importante ziare şi reviste (n. 1816)
1950 – Vaslav Nijinsky, balerin rus (n. 1890)
1968 – Ernst Wilhelm Nay, pictor german (n. 1902)
1973 – Pablo Picasso, pictor, sculptor, gravor şi ceramist spaniol (n. 1881)
1980 – Ion Emil Bruckner, medic, membru al Academiei Române (n. 1912)
1981 – Omar Nelson Bradley, general american (n. 1893)
1984 – Piotr Kapiţa, fizician rus, cercetător al atomului, distins cu Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1978 (n. 1894)
1993 – Marian Anderson, mezzosoprană americană (n. 1897)
1994 – Jean Georgescu, regizor, actor şi scenarist (n. 1901)
2002 – Florin Mitroi, pictor (n. 1938)
CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
Sf. Apostoli: Irodion, Agav şi Ruf