Vineri, 18 iulie 2014
18 iulie este a 199 zi a anului 2014
Au mai ramas 166 zile
S-a întâmplat pe 18 iulie:
În România:
1711 – Marea confruntare de la Stănileşti dintre forţele ruso–române, conduse de ţarul Petru I al Rusiei şi de Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, şi cele otomane. Victoria turcilor îl obliga pe Cantemir să–şi părăsească tronul şi să se refugieze în Rusia unde devine consilierul ţarului;
1969 – Au început lucrările pentru construcţia barajului Brazi-Valea Neagră, în cadrul sistemului hidrotehnic Runcu-Baia Mare;
1976 – Gimnasta Nadia Comăneci (14 ani) a atins primul punctaj de 10 din istoria Jocurilor Olimpice
În lume :
586 î.Hr. – Ierusalimul este cucerit de Nabucodonosor al II-lea;
387 î.Hr. – Celţii i–au înfrânt pe romani în bătălia de la Allia;
064 – Roma a fost cuprinsă de un incendiu de proporţii; împăratul Nero s-a folosit de acest eveniment pentru a începe persecuţia asupra creştinilor;
1898 – Marie şi Pierre Curie anunţă descoperirea unui nou element şi propun să se numească poloniu;
1925 – Adolf Hitler îşi publică manifestul personal, intitulat “Mein Kampf”;
1955 – A luat fiinţă Adunarea Parlamentară a NATO;
1965 – A fost lansată staţia automată rusească “Sonda 3” care a fotografiat partea nevăzută a lunii;
1998 – Conflictul din Kosovo. Cel puţin 110 albanezi din Kosovo sunt ucişi în luptele de lângă graniţa cu ALBANIA.
S-au născut pe 18 iulie:
1501 – Isabela de Burgundia, soţia regelui Christian al II-lea al Danemarcei (d. 1526)
1552 – Rudolf al II-lea, Împărat Roman (d. 1612)
1811 – William Makepeace Thackeray, scriitor englez (d. 1863)
1635 – Robert Hooke, astronom şi fizician englez (d. 1703)
1853 – Hendrik Lorentz, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel (d. 1928)
1868 – Miron Cristea (Elie Cristea), primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, prim-ministru al României (1938-1939) (d. 1939)
1900 – Nathalie Sarraute, scriitoare franceză (d. 1999)
1918 – Nelson Mandela, primul preşedinte de culoare al Republicii Africa de Sud, laureat al Premiului Nobel
1922 – Thomas Kuhn, filosof american (d. 1996)
1924 – Ioan M. Anton, inginer român, membru al Academiei Române
1937 – Roald Hoffman, chimist de origine poloneză, laureat al Premiului Nobel
1967 – Vin Diesel, actor american
1977 – Andreea Raicu, manechin, prezentator TV
S-au stins din viaţă pe 18 iulie:
1623 – Papa Grigore al XV-lea (n. 1554)
1721 – Antoine Wateau, pictor francez (n. 1684)
1817 – Jane Austen, scriitoare engleză (n. 1775)
1872 – Benito Juarez Garcia, preşedinte al Mexicului (1858–1872) (n. 1806)
1903 – Anghel Demetrescu, teoretician şi critic literar român (n. 1847)
1938 – Regina Maria (Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg), soţia lui Ferdinand I, regele României (1914–1927) (n. 1875)
1946 – Mauriciu Brociner, militar român de etnie evreiască, participant la Războiul de Independenţă
2006 – Raoul Şorban, critic de artă român de etnie evreiască (n. 1912)
2009 – Petre Alexandrescu, istoric român (n. 1930)
2010 – Mircea Micu, poet, prozator şi dramaturg român (n. 1937)
CALENDAR CRESTIN-ORTODOX
– Sf.Mucenic Emilian de la Durostor; Sf.Mc.Iachint, Pavel şi Valentina