Martie şi aprilie – lunile sărbătorilor de primăvară. Cum le întâmpinăm?!
“Totul râde, totul cânta, primăvara este sărbătoarea infinitului.” (Victor Hugo)
“A trecut iarna geroasă
Câmpul iar a înverzit
Rândunica cea voioasă
La noi iarăşi a sosit.
Dintr-o creangă-n alta zboară
Sturzul galben aurit
Salutare primăvară
Timp frumos, bine-ai venit!
Turturelele se-ngână
Mii de fluturi vezi zburând
Şi pe harnica albină
Din flori miere adunând.
Cântă cucu-n dumbrăvioară
Pe copacul înflorit,
Salutare, primăvara,
Timp frumos, bine-ai venit.”
(Vasile Alecsandri)
Luna martie, când începe şi primăvara, debutează cu o zi de sărbătoare. “Un mit povesteşte cum soarele a coborât pe pământ în chip de fată prea frumoasă. Dar un zmeu a furat-o şi a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă şi veselie şi lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără soare, un tânăr curajos a pornit către palatul zmeului, să elibereze preafrumoasa fată.
A căutat palatul un an încheiat iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura şi a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi la cer şi iarăşi a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii şi-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald I s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghioceii vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci, lumea cinsteşte memoria tânărului curajos, legând cu o aţă două flori: una albă, alta roşie.
Culoarea roşie simbolizează dragostea către frumos şi aminteşte de curajul tânărului, iar cea albă este a ghiocelului, prima floare a primăverii.
“Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lui martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă, răsare un ghiocel. Ea a început să-l ajute şi a început a da la o parte zăpada şi a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat şi a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a îngheţat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului simbolizează sângele ei roşu pe zăpada albă.”
După data de 1 Martie, căutăm zilele însorite de primăvară “ca să nu ne mai îngheţe nasul şi picioarele”, traversând perioada “Babelor” atât de capricioase. Babele vestesc şi ele venirea primăverii şi spune că, în aceste zile, Baba Dochia, cea care aduce iarna, începe să-şi dea jos cele nouă cojoace, câte unul în fiecare zi şi, astfel, afară se face puţin mai cald, iarna lăsând loc primăverii să vină. Babele reprezintă o tradiţie pur românească, de pe 1 până pe 9 martie, fiecare îşi alege câte o zi sau, mai bine zis, o babă, aşa cum va fi vremea în acea zi, aşa este şi firea omului respectiv. Dacă vremea este frumoasă şi soarele străluceşte, acel om este voios şi bun la suflet sau îi va merge bine tot anul.
După această perioadă, vine şi vremea activităţilor agricole şi gospodăreşti de care avem cu toţii atâta nevoie.
”S-a dus zăpada albă de pe întinsul ţării,
S-au dus zilele Babei şi nopţile vegherii,
Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ
Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt.
Lumina e mai caldă şi-n inimă pătrunde;
Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde.
Pâraiele umflate curg iute şopotind,
Şi mugurii pe creangă se văd îmbobocind.
O, Doamne! Iată-un flutur ce prin văzduh se pierde!
În câmpul veşted iată un fir de iarbă verde
Pe care-ncet se urcă un galben gândăcel,
Şi sub a lui povară îl pleacă-ncetinel.
Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare,
Un gândăcel, un flutur, un clopoţel în floare,
După o iarnă lungă ş-un dor nemărginit,
Aprind un soare dulce în sufletul uimit!
La plug, la plug, măi fraţi
Nădejdea e în voi
Cu plugul voi scăpaţi
O lume de nevoi.”
În acest sens este vremea pentru viaţa de primăvară. Chiar dacă am mai spus-o, nu o să obosesc repetând îndemnul: “Să facem din gospodăria noastră cea mai frumoasă din localitate!”
Am făcut paşi importanţi în acest sens, avem chiar şi un concurs cu premii atât de aşteptate la sfârşit de an (dorit şi de cei care nu merită), prin care încercăm şi, deseori, reuşim să stimulăm spiritul gospodăresc. Cu mare drag admirăm zonele îngrijite, şanţurile făcute, podeţele desfundate, pomii văruiţi, rondurile de flori întreţinute. Ne întristează că după atâta timp mai vedem zone cu şanţuri nefăcute, podeţe inexistente, bariere împotriva scurgerii apelor pluviale, de pomi sau flori ce să mai vorbim…
Toate acestea se pot face de noi toţi cu un minim efort, mai ales că avem multe exemple de locuitori ai oraşului nostru care, deşi aflaţi(e) la o vârstă înaintată, reprezintă un exemplu demn de urmat, de multe ori evidenţiaţi în paginile ziarului nostru.
La polul opus, avem de-a face cu “mâna întinsă la autorităţi: “Să vină primarul să-mi facă şanţul!”
Să nu-l supraestimăm pe primar. Nu este “Superman”. Nu poate să le facă pe toate. Dacă nu punem “mână de la mână”, vom rămâne în mizerie şi în mlaştină. Acolo unde este cazul, desigur, intervenim şi ne facem datoria. Chiar în această primăvară, acţiunile de realizare a scurgerilor apelor pluviale, au fost intense şi vor continua în special în zonele predispuse la inundaţii. Dar… dar “hai, să dăm mână cu mână!” şi fiecare în dreptul lui să-şi facă treaba, chiar şi o floare, un pom, aduc lumină pe strada noastră şi, de ce nu, chiar şi premiul acordat celor mai gospodari.
Primăvara – perioada sărbătorilor călduroase. 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii. În 1908, 15.000 de femei au mărşăluit în New York, cerând un program mai scurt, salariu mai bun şi dreptul la vot, iar în 1909, conform unei declaraţii a Partidului Socialist din America, Ziua Interna]ională a Femeii a fost stabilită pe 28 februarie. Un an mai târziu, în 1910, în urma unei Conferinţe a Muncitorilor de la Copenhaga, unde au participat peste 100 de femei din 17 ţări, s-a stabilit ca Ziua Femeii să fie sărbătorită în aceeaşi zi peste tot în lume, data de 8 Martie, fiind aleasă însă abia în 1913.
Si, ca să păstrăm echilibrul, trebuie să amintim că există şi Ziua Internaţională a Bărbatului, eveniment sărbătorit anual pe 19 noiembrie în peste 60 de ţări.
Ne apropiem cu paşi repezi de cea mai mare sărbătoare a creştinismului, precedată de Duminica Floriilor, comemorată în ultima duminică dinaintea Paştelui. Sărbătoarea comemorează un eveniment menţionat de toate cele patru Evanghelii: intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim în zilele dinaintea patimilor.
Duminica Floriilor – Duminica Stâlparilor
În această zi, denumită şi Duminica Stâlparilor, se sfinţesc, prin rugăciune şi stropire cu agheasmă, ramuri înmugurite de salcie, care se împart creştinilor, iar slujitorii Bisericii le ţin în mâini, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii. Ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic şi de măslin cu care a fost întâmpinat Mântuitorul. Cu acestea, după ce au fost aduse la biserică spre a fi sfinţite, creşinii împodobesc icoanele, uşile şi ferestrele.
Salcia este mereu înflorită în această perioadă a anului, o expresie a fertilitaţii şi a reînvierii naturii. De asemenea, se spune că e bine să te încingi cu aceste ramuri de salcie ca să nu te doară mijlocul. Cu ramurile de salcie, simbol al fertilităţii şi vegetaţiei de primăvară, apicultorii înconjoară în ziua de Florii stupii, iar ţăranii, convinşi de efectul miraculos al acestor muguri, îi îngroapă sub brazdă,
În tradiţia populară exista credinţa că însăşi Maica Domnului a binecuvântat salcia, după ce aceasta s-a transformat într-o punte, ajutând-o pe Fecioara Maria să treacă apa unui râu.
Denumirea populară a sărbătorii vine de la zeiţa romană a florilor, Flora, peste care creştinii au suprapus sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim.
Ca aspect necreştin, amintim obiceiul ca în vreme de furtună să se pună pe foc muguri din sălciile de la Florii, pentru a împrăştia norii şi grindina, protejând casa şi familia de dezastre.
Cea mai mare, mai însemnată, mai sfântă şi mai îmbucurătoare sărbătoare de peste ani, după spusele romanilor de pretutindeni este sărbătoarea Paştelui. Paştele sau Învierea Domnului, pentru că în această zi “Hristos a Înviat din morţi/Cu moartea pre moarte călcând/Şi celor din morminte/Viaţa dăruindu-le” iar pe cei vii răscumpărându-i de sub jugul păcatului şi împăcându-i cu Dumnezeu.
Este o sărbătoare a bucuriei depline a lumii divine, a comuniunii, a sufletului. În noaptea Învierii, creştinii se bucură de o stare harnică deosebită, de o relaţie specială cu semenii şi cu Dumnezeu. Putem vorbi de o trăire deplină a vieţii dumnezeieşti în sufletul nostru, în existenţa noastră creştină.
Învierea Domnului este modelul şi forţa învierii tuturor oamenilor, la a doua venire a Sa: “Eu sunt Învierea şi viaţa, în adevăr, a zis El” (În, 11, 25). Învierea face referiri nu numai la fiinţa umană, ci este vorba de toată creaţia lui Dumnezeu: “Iată, Eu toate le fac noi…, şi va fi un cer nou şi un pământ nou”, zice Mântuitorul.
“Mântuitorul a refăcut chipul divin din om, lepădând în mormânt, în dimineaţa Învierii, trăsătura pătimitoare. Din momentul morţii şi a Învierii Domnului, istoria omenirii intră în perioada eshatologică, iar Împărăţia, aflată deocamdată în transcendent, tinde să înglobeze treptat toată creaţia. În Hristos cel înviat începe transfigurarea lumii, dar această transfigurare nu se descoperă decât prin mijlocirea acelora care au atins culmile sfinţeniei”, ne spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Învierea Domnului ne dăruieşte, pe de o parte, o victorie asupra păcatului, pe de altă parte, o biruinţă asupra morţii însăşi. Mai mult, această mare taină ne aduce la o stare harică de trăire cu Dumnezeu care este fără de păcat şi fără de moarte. Cu Hristos, noi păşim în veşnicie!
Aşadar, scopul Învierii Domnului este, prin excelenţă, acela al îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi al participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, mai presus de fire, o călătorie în lumină lăuntrică a sufletelor noastre, iar în viziunea unor părinţi ai Bisericii nu e altceva decât “o trăire a luminii dumnezeieşti şi o pregustare a Împărăţiei Cerurilor, o transfigurare anticipată”. Este acel “faţă către faţă” îndreptat spre eternitate, când “Dumnezeu coboară în suflet, iar sufletul urcă la Dumnezeu”.
La ora când scriu aceste rânduri se apropie cu paşi repezi Sărbătoarea Floriilor. Poate şi din acest motiv ideile zboară, mai ales spre această perioadă a sărbătorilor creştine.
Pe 23 aprilie, sărbătorim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe-Sfânt pomenit de aproape toate bisericile tradiţionale.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe/George s-a născut în Cappadocia, într-o familie creştină, şi a trăit în timpul domniei împăratului Diocleţian.
S-a înrolat în armata romană şi, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin faptele de arme. În ciuda decretului împotriva creştinilor, emis de Diocleţian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-şi mărturisească public credinţa creştină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemniţat şi supus torturii pentru a-şi renega credinţa. Loviri cu suliţa, lespezile de piatră aşezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălţămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou şi toate celelalte torturi nu au reuşit să-l facă să renunţe la credinţa sa.
Tuturor celor sărbătoriţi în această perioadă, celor care poartă nume de floare, celor care poartă nume derivate de la Sfântul Gheorghe, un călduros, La mul]i ani!
Aflându-ne în Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, care are menirea de a pregăti credincioşii pentru înviere pentru a simţi bucuria pascală, trebuie să ne pregătim, atât cu sufletul, cât şi trupul, respectând tradiţiile sfinte ale acestei perioade: păstrarea liniştii, îngrijirea locuinţelor, curăţenia prin curţi, iertarea reciprocă între oameni.
În această săptămână se face curăţenie generală în casă, în curte şi în acareturi.
Se mătură curţile, se repară gardurile, se curăţă gunoiul din şuri, se lipesc şi se văruiesc pereţii, se spală podelele şi mobilierul, se şterg geamurile, se aerisesc toate hainele, aşternuturile, covoarele.
Cu mic, cu mare, să ne îngrijim de tot ce ne înconjoară, să fim mai buni, mai înţelegători.
Hristos a Înviat!
Până data viitoare, s-auzim numai de bine,
Al dumneavoastră,
Florin Marius Caraveţeanu,
Primarul oraşului Răcari
Iisus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa.
Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. (Ioan 11:25)