DSC_5764

Un nou mandat, un nou început!

Alegeri locale 05 iunie 2016.

72% voturi pentru. 11 consilieri.

Împreună suntem o forță și reprezentăm echipa câștigătoare.

Cel de-al doilea mandat s-a încheiat cu bune și rele. Rezultatul obținut arată  că au fost mai multe bune. Un mandat care arată că suntem pe drumul cel bun. Vă mulțumesc dragi răcăreni că ați avut încredere în mine și  în echipa mea, echipa câștigătoare.

Mulțumesc și celor care au avut o altă opțiune politică și au mers la vot, în special celor care au avut decența să nu fie “urâți” la suflet. Le apreciez și le “respect” opțiunea, dar nu pot să nu mă declar mâhnit când văd că anumiți locuitori ai urbei noastre și-au făcut un țel în ultimele 6 luni, de a împroșca cu noroi sau chiar mai rău.

Din fericire numărul lor este redus. Încap pe degetele de la o mână; hai două. Analizându-i, observi că nu au ce arăta, nu au cu ce se prezenta în fața publicului.

În viață au stat cu “coatele “ pe gard și au numărat trecătorii sau mașinile. Din când în când, de regulă la 4 ani, devin vocali, chiar foarte vocali. În sens negativ, desigur.

Din fericire auditorul, fie el online,  fie offline, a evoluat. În popor, să-mi fie scuzată expresia, se spune că “nu mai pun botu’! “ așa ușor. Și mai ales “citind” cazierul unora, fiscal, juridic, credibilitatea se diminuează.

 

Membru PNL fiind, ajuns aici prin fuziune, mă simt obligat să spun că și în PSD sunt oameni de valoare, chiar în PSD Răcari. Dar știți cum se zice, tot în popor “pădure fără uscături”…. mai greu de găsit. Câteva “uscături ” locale provenite de la mai multe partide ce-i drept au încercat să aprindă focul și mai mult de atât au vrut să-și ia „Răcariul înapoi”. Ghinion! Nu s-a putut! Din fericire pentru majoritatea localității. N-a fost să fie decât un foc de paie  – uscate.

 

Când printre “uscături” constați că se află oameni pe care i-ai poftit la masă, la propriu și la figurat ți se face greață.

A fost o perioadă utilă dealtfel, în care am cunoscut oameni, caractere, măști. O perioadă în care am făcut “curat” și în agenda telefonului, dar și în cea  personală.

Utile alegerile. Ritmul investițiilor este mai alert. Se crează turbulențe în jur. Apele devin tulburi și se adeverește zicala “când apele sunt tulburi, gunoaiele ies la suprafață”.  Și uite așa le vedem, le cunoaștem și încercăm să le adunăm și să le punem în tomberon. Unele intră singure, altele trebuie ajutate.

“Ajută-ne Doamne să ne vedem   gunoaiele păcatelor, pentru a putea să ne curățim sufletul de ele”.

Uscături, lichele, bufoni, analfabeți, pești, coțofene… Am avut “di toate”.

Din 5 iunie au dispărut. Rămâneți acolo unde ați fugit. Fie și în munți.

Poluarea voastră a făcut  destul rău.   Priviți-vă în oglindă, dacă aveți decența și reflectați. Reflectați la tot veninul împroșcat, la haznalele golite, la ipocrizia fără margini, reflectați la tot.  Sper să învățați ceva și să decideți mai bine. În prima vizită la mânăstire vă asigur că o să mă rog și pentru voi.

Le mulțumesc colegilor care au înțeles menirea lor în cadrul primăriei și dau dovadă de multă înțelegere și toleranță  zi de zi, în munca lor de a fi în slujba cetățeanului și nu neapărat că sunt plătiți din banii lui, ci din respect față de un concetățean.

Dar și aici am întânlit colegi care “s-au cam săturat” și au vrut să-și ia primăria înapoi. Ghinion! Pentru cel puțin 4 ani. Și-au luat în serios statutul de “informatori” ai bufonilor, de parcă lucrau într-o unitate militară și nu într-o instituție publică cu  documente publice.

Am întânlit și colegi care după 4 ani de muncă în echipă au crezut că e mai bine să-și

“tragă spuza pe turta lor”, mă rog, pe cartea lor.

Vă înțeleg, dragi colegi, amărăciunea simțită după 4 ani de muncă, să vă regăsiți la capitolul invitați sau nici acolo.

Folosind materialul clientului am putea spune că “istoria le va aranja pe toate și va dovedi cine a avut sau nu dreptate”.

Vă strâng mâinile, vă sărut obrajii și o luăm de la capăt. Cu sau fără drepturi de autor. Ca și Moș Ion Roată…

Mă înclin în fața slujitorilor acestei comunități pe care ne-o dorim mai bună, mai curată, mai sănătoasă.

Începe un nou mandat. Aș putea spune mai greu. Proiectele propuse sunt multe și nu ușoare. În ciuda experienței acumulate va fi dificil. Dar așa este munca noastră: să slujim comunitatea. Da, și eu sunt un slujitor al comunității noastre.

În armată se folosește expresia: “slujesc patria”; putem spune că slujim Răcariul.

 

Se prefigurează o perioadă prolifică din punct de vedere al proiectelor.

 

– Înființare sistem de apă și canalizare în orașul Răcari și localitățile componente   prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM

– Amplasare ministație de epurare în zona blocuri Răcari;

– Reabilitarea termică a blocurilor în orașul Răcari;

– Modernizarea iluminatului  public în orașul Răcari; și localitățile componente;

– Modernizarea clădirilor publice; Primăria, Sala de fesitivități a orașului Răcari, Centrul de Asistență Medico-Socială;

– Reabilitare, modernizare, extindere și echipare Școala Gimnazială  Colacu;

– Reabilitare, modernizare, extindere și echipare Școala Gimnazială  Răcari;

– Reabilitare, modernizare, extindere și echipare    Grădinița Răcari;

– Înființarea Grădiniței  cu program prelungit de 10 ore, în Ghergani

– Amenajare spații verzi și locuri de joacă în orașul Răcari și localitățile componente;

– Asfaltare DJ -711A – Ghergani – Lungulețu;     Colacu – Săbiești

– Modernizare  străzi în orașul Răcari și localitățile componente;

– Modernizare drumuri de exploatare în orașul Răcari;

– Construire Pod DE 403 – Râul Colentina Stănești;

– Reabilitare Biserica Stănești

– Construire Cămin Cultural Colacu

– Modernizare alei pietonale în orașul Răcari și localitățile componente;

– Extinderea rețelei de iluminat public.

– Extinderea rețelei de  gaze naturale  în Colacu,  str. Tineretului;

– Demararea procedurii privind branșarea  la rețeaua de apă înființată în  cartierele Colacu, Săbiești, Bălănești, Stănești și Ghimpați;

– Executarea lucrărilor de subtraversări pentru  scurgerea apelor pluviale în zonele critice din orașul Răcari.

 

Așa cum am procedat și până acum, nu vom rata nicio sursă de finanțare cu adresabilitate pentru orașul nostru indiferent de unde provine ea.

Felicit colegii consilieri pentru mandatul obținut, le doresc succes în activitate și să nu uite cine i-a trimis în Consiliul Local și motivul pentru care se află acolo.

Doresc o colaborare între executiv/legislativ ca și până acum dacă nu chiar mai bună cu inițiative proprii pentru dezvoltarea localității. Inițiative în cadrul legal și cu susținere financiară, bazate pe realitatea din teren, fără populism ieftin (gen: vidanja la un preț modic), care nu ar trebui să se regăsească nici în campanie electorală, să nu mai vorbim în extracampanie.

Voi continua să fiu alături de                dumneavoastră, dragi răcăreni, atât la ziua de naștere, onomastică, sărbătorile neamului și ale națiunii.

Vom contiuna să vă informăm prin Ziarul Primăriei Răcari cu ceea ce se întâmplă în localitate.

Voi continua să fiu prezent în studiourile televiziunilor locale pentru a vă ține la curent cu proiectele noastre.

Toate acestea cu niște costuri mici, mici, foarte mici și nicidecum cifrele astronomice vehiculate de „filosofii de o vară” în încercarea disperată de a-și “lua Răcariul înapoi”. Rușinică!

Nu avem contract de publicitate permanentă cu nicio instituție media, ci numai la anumite evenimente locale avem colaborări pentru o informare și mediatizare cât mai bună cu privire la viața localității.

Restul e Can Can! Cu “n” ca “l”-ul a dispărut. În munți. Peștelui la munte-i place și nu la loc șes.

Mă înclin în fața dumneavoastră, dragi    cititori ai gazetei noastre și mă bucur când “ne certați” că nu a ajuns ziarul la dumneavoastră. Aceasta denotă faptul că îl așteptați. Așa cum rezultă din studii, circa 75% dintre dumneavoastră doriți apariția lui în continuare.  Apropiat de încredrea acordată primarului.

Procentul îl vehiculam și înainte de alegeri. “Gazetarii” de ocazie spuneau că bat câmpii, că am miopie. Da, folosesc ochelarii la citit, probabil și din cauza scrisului, cititului, calculatorului. Dar de jur împrejur văd bine. Chiar foarte bine.

Un bufon publicase un sondaj în care arăta că PSD-ul local are 60% în preferințele electoratului.

Dezinformare, minciună, mizerie, atac la persoană; așa s-ar caracteriza campania dusă de o parte din psd-ul local.

Pentru aceștia dedicație: Cassa Loco!

Și nu vă grăbiți: „un an a trecut, mai sunt trei”.

Până data viitoare, s-auzim numai de bine!

 

Al dumneavoastră,

Florin Marius Caravețeanu,

Primarul orașului Răcari

mcaraveteanu@yahoo.com

 

“Cărarea pe care mergi să fie netedă şi toate căile tale să fie hotărâte:  nu te abate nici la dreapta, nici la stânga şi

fereşte-te de rău.”

(Proverbele 4.26)

 

PS1: Nici Dorel, nici Gigel, nici Manuel  nu vor putea împiedica apariția Ziarului Primăriei Răcari.

Pentru că nu este ziarul lor, ci al vostru dragii mei răcăreni.

PS2:  Costul de apariție este de 2500 lei/ lunar, 3000 exemplare și se distribuie gratuit în fiecare casă.

PS3: Pentru “felicitări” avem un contract de sponsorizare (SIC!) deci costuri ZERO și cunosc sute de oameni care au făcut colecție de felicitări.

Nu o să “uităm” nici de acum înainte data de naștere, onomastica fiecărui răcărean.

De ce? Din dragoste de cetățeni, chiar dacă nu  se dorește acest lucru.

PS4:  Aparițiile mele la TV nu costă; sunt gratis (SIC!)

PS5: Apel către lichele: de unde ați luat cifrele alea astronomice  referitoare la publicitate din care asfaltați străzi?! Din puțul gândirii?!

PS6: Vom fi prezenți la fiecare sărbătoare a localității, la fiecare hram al bisericii, la fiecare serbare, la fiecare clopoțel, la fiecare competiție, la fiecare inaugurare.

Da, vom fi peste tot pentru că asta este menirea noastră,  dragă Dorine să fim pretutindeni. În mijlocul copiilor, al elevilor, al femeilor, al sportivilor, al cetățenilor răcăreni spre exasperarea unor oameni mici, mici de tot. Și care devin de la o zi la alta mai puțini și mai mici.

Vom fi pe biciclete, pe role, în microbuz, pe tractoare, pe combine, pe terenul de fotbal (cu toate riscurile; a cam durut ultima dată), în sala de sport, în sala de lectură, pe șanț cu “băbuțele”, în parc cu tinerii.

Ști de ce Dorine? Pentru că “suntem peste tot acasă și porțile ni se deschid, nu este echipa mai frumoasă și unită ca

<< echipa câștigătoare>>”