Untitled Entry - Read Full Article

Şi totuşi, toamna a venit!

ttttttttttttttttttttttttttttttttttt

“Dă şansa fiecărei zile să fie, aceea, cea mai frumoasă din viaţa ta.” (Mark Twain)

“E încă verde iarba pe coline

Şi zilele nu s-au scurtat de tot

Şi cineva cu-n sac în spate vine

De sus din munţi, ca de la un complot

Porumbul are încă dinţi de lapte

Albinele se-ngreuiază-n zbor

Văratec plouă-n fiecare noapte

Şi greierii mai cântă până mor

R: Şi totuşi vine toamna,

Şi totuşi vine toamna

Şi tu o simţi şi o îngâni

Şi totuşi vine toamna,

Şi totuşi vine toamna

Şi, vai, suntem bătrâni

Cojoacele n-au coborât din poduri

Iubirile n-au coborât din vis

Se coc gutui în foarte multe moduri

A le muşca e încă interzis

În clai de fân miroase-a foc de floare

Cerboaicele nu caută mascul

În aguride pivincerul moare

Mai este pân’ la nuntă timp destul”

(Totuşi toamna – Tatiana Stepa)

Ca în fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie atenţia ne este îndreptată spre momentul în care păşim în toamna astronomică. Acesta este momentul echinocţiului de toamnă, când longitudinea astronomică a soarelui atinge valoarea de 180°.

Primar, Marius CaraveteanuPunctul echinocţiului de toamnă, numit şi “punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la această dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică.

Afându-se deci, la această dată în dreptul ecuatorului ceresc, soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale  est şi vest, durata zilelor fiind astfel egale, indiferent de latitudine,  cu cea a nopţilor.

Singurele excepţii le întâlnim în regiunile polare, în zona Polului Nord începând lunga noapte polară, iar în cea a Polului Sud, Soarele răsare   ivindu-se deasupra orizontului timp de şase luni, până la momentul echinocţiului de primăvară.

Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopţilor să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentului solsti]iului de iarnă.

Un aspect important al acestui echinocţiu de toamnă este că va fi o poartă pentru energii foarte puternice pe care le vom absorbi, fiecare în felul lui propriu, în funcţie de stadiul de trezire şi a pregătirii de până aici.

Acum e bine să facem efortul să ne aliniem cu toamna, să ne conectăm interior, să ne odihnim dacă simţim nevoia şi să petrecem timp în natură. Să ne bucurăm de culorile toamnei care au un farmec aparte, să admirăm natura în toată splendoarea ei:

“A trecut întâi o boare

Pe deasupra viilor,

Şi-a furat de prin ponoare

Puful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de liră

I-au răspuns fâneţele.

Toate florile şoptiră,

Întorcându-şi feţele.

Un salcâm privi spre munte

Mândru ca o flamură.

Solzii frunzelor mărunte

S-au zburlit pe-o ramură.

Mai târziu, o coţofană

Fără ocupaţie

A adus o veste-n goană

Şi-a făcut senzaţie:

Cică-n munte, la povarnă,

Plopii şi răsurile

Spun că vine-un vânt de iarnă

Răscolind pădurile.

Şi-auzind din depărtare

Vocea lui tiranică,

Toţi ciulinii pe cărare

Fug cuprinşi de panică…

Zvonul prin livezi coboară.

Colo jos, pe mlaştină.

S-a-ntâlnit un pui de cioară

C-un bâtlan de baştină

Şi din treacăt îi aruncă

Altă veste stranie,

C-au pornit-o peste luncă

Frunzele-n bejanie!”

(George Toparceanu – Rapsodii de toamnă)

Ascensiunea planetară, primeşte un impuls cu acest echinocţiu. Teoretic, nimic nu va mai împiedica acest    proces şi drumul va fi mai drept de acum şi se va merge pe el cu o mai mare viteză. În acelaşi timp ne putem aştepta că haosul general nu va înceta prea curând. De aceea, trebuie să ne străduim să păstrăm pacea şi echilibrul interior, să ne respectăm semenii, să manifestăm înţelegere, să dăm dovadă de înţelepciune.

Anul trecut în această perioadă forţe malefice au împins pe unii reprezentanţi ai statului la gesturi necugetate culminând cu demiterea Primarului oraţului Răcari, pe alţii să îmbrace “costumul” lui Iuda (fie şi Armani)

“Ce-mi veţi da mie şi eu îl voi da pe El vouă? Iar ei i-au dat 30 de arginţi. Şi de atunci (Iuda) cauta prilej să-L    predea.” (Matei 26:15,16)

Trădarea săvârşită de Iuda e deosebit de gravă, având la baza pierderea credinţei în Domnul. Izvorul ei nu stă însă numai în pierderea credinţei ci şi în iubirea de arginţi.

Trădarea este ca atare expresia celei mai înfiorătoare decadenţe morale şi religioase. Iuda îşi vinde fără necesitate învăţătorul şi primeşte în schimb 30 de arginţi.

“Prietene, pentru ce ai venit?” i se adresează Mântuitorul.” Denumirea de “prieten” presupune că Hristos îi poate ierta, trădarea lăsându-i loc de pocăinţă:

“M-ai sărutat privindu-mă cu frică,

Simţeam răceala lui cum doare,

Cum poate un sărut să te doboare,

Că nici iubirea mea nu te ridică.

Mă-njunghiai cu un sărut plăpând,

Ştiam că astfel îmi vindeai iubirea,

M-am resemnat simţind privirea,

Şi doar atunci mi-a lăcrimat un gând.

M-ai sărutat dorind să fiu departe,

Şi luna încerca să mă salveze,

Cu-a ei lumină rece să vibreze,

Să simt trădarea ta ce ne desparte.

Şi am simţit atunci sărut de Iudă,

Cum url-o inimă ce cade,

Ce cu-n sărut şi mii de spade,

A încetat ca să mai plângă.

Am pus pe rana mea adâncă,

Un vers şi mii de stele reci,

Te va privi mereu pe unde treci,

Un biet luceafăr ce nu vrea să plângă.”   (Sărut de Iuda – Mircea Trifu)

A fost, s-a dus! Să fie la ei, pentru că “n-au murit caii când au vrut câinii!”

Să ne bucurăm de această toamnă minunată oferită  cu mărinimie de El.

“Val de brumă argintie

Mi-a împodobit grădina

Firelor de lămăiţă

Li se uscă rădăcina.

Peste crestet de dumbravă

Norii suri îşi poartă plumbul,

Cu podoabă zdrenţuită

Tremură pe câmp porumbul.

Şi cum de la miazănoapte

Vine vântul fără milă,

De pe vărful şurii noastre

Smulge-n zbor câte-o sindrilă.

De viforniţă păgână

Se-ndoiesc nucii, bătrânii,

Plânge-un pui de ciocârlie

Sus pe cumpana fântânii.

Îl ascult şi simt subt gene

Cum o lacrimă-mi învie:

– Ni se-aseamană povestea,

Pui golaş de ciocârlie.”

(Poezia Toamna de Octavian Goga)

Vine târgul anual de toamnă, prilej să facem şi ultimile pregătiri de toamnă pentru că nu mai este mult şi va apărea şi iarna:

“Florile-n grădini s-agită.

Peste straturi, dalia,

Ca o doamnă din elită

Îşi îndreaptă talia.

Trei petunii subţirele,

Farmec dând regretelor,

Stau de vorbă între ele:

“Ce ne facem, fetelor?…”

Floarea-soarelui, bătrână,

De pe-acum se sperie

C-au să-i cadă în ţărână

Dinţii, de mizerie.

Şi cu galbena ei zdreanţă

Stă-n lumina matură,

Ca un talger de balanţă

Aplecat pe-o latură…

Între gâze, fără frică

Se re-ncep idilele.

Doar o gărgăriţă mică,

Blestemându-şi zilele,

Necăjită cere sfatul

Unei molii tinere,

Că i-a dispărut bărbatul

În costum de ginere.

Împrejur îi cântă-n şagă

Greierii din flaute.

“Uf, ce lume, soro dragă!”

Unde să-l mai caute?

L-a găsit sub trei grăunţe

Mort de inaniţie.

Şi-acum pleacă să anunţe

Cazul la poliţie.

Buruienile-ngrozite

De-aşa vremi protivnice

Se vorbiră pe şoptite

Să se facă schivnice.

Şi cum ştie-o rugăciune

Doamna măsălariţă,

Tot soborul îi propune

S-o aleagă stariţă.

Numai colo sus, prin vie,

Rumenele lobode

Vor de-acuma-n văduvie

Să trăiască slobode.

Vezi! de-aceea mătrăguna

A-nvăţat un brusture

Să le spuie-n faţă una

Care să le usture!…

Jos, pe-un vârf de campanulă

Pururea-n vibraţie,

Şi-a oprit o libelulă

Zborul plin de graţie.

Mic, cu solzi ca de balaur,

Trupu-i fin se clatină,

Giuvaer de smalţ şi aur

Cu sclipiri de platină.

Dar deodată, pe coline

Scade animaţia…

De mirare parcă-ţi ţine

Vântul respiraţia.

Zboară veşti contradictorii,

Se-ntretaie ştirile…

Ce e?… Ce e?… Spre podgorii

Toţi întorc privirile.

Iat-o!… Sus în deal, la strungă,

Aşternând pământului

Haina ei cu trenă lungă

De culoarea vântului,

S-a ivit pe culme Toamna,

Zâna melopeelor,

Spaima florilor şi Doamna

Cucurbitaceelor…

Lung îşi flutură spre vale,

Ca-ntr-un nimb de glorie,

Peste şolduri triumfale

Haina iluzorie.

Apoi pleacă mai departe

Pustiind cărările,

Cu alai de frunze moarte

Să colinde zările.

. . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . .

Gâze, flori întârziate!

Muza mea satirică

V-a-nchinat de drag la toate

Câte-o strofă lirică.

Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe

Iarna mizerabilă,

Mă cuprinde o tristeţe

Iremediabilă…” (Rapsodii de toamnă – George Toparceanu)

Dar deocamdată să nu fim trişti, să uităm  ceea ce a fost anul trecut, să uităm pentru un moment că va veni iarna, să fim veseli şi să privim cu demnitate spre viitor, pentru că “Inevitabil va fi bine!”

Până data viitoare, s-auzim numai de bine.  Al dumneavoastră,

Marius Florin Caraveţeanu

Primarul oraşului Răcari

mcaraveteanu@yahoo.com

“Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: “astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se

împietrească prin înşelăciunea  păcatului.” Evrei 3:13